SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

SPOÍ, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc. a se ciopli. 3. A unge (pe deasupra). ♦ (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

SPOÍ, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A vărui. Nimănui nu i-a ajuns varul să spoiască în întregime casa. STANCU, D. 217. ◊ Refl. pas. Au ales bordeiul pentru oameni, au chibzuit întrebuințarea bordeielor celorlalte. Mai nădăjduiau în șase săptămîni de vreme frumoasă. Se puteau spoi pereții. SADOVEANU, P. M. 13. ♦ A mînji. O să-ți spoiesc la noapte poarta cu păcură. – Spoiește-o, dacă ai poftă să te ciomăgească taica. STANCU, D. 79. Erai pus să fierbi scrobeală în curte, cu grijă să nu iasă nici subțire, nici groasă... Dacă greșeai, lucrătoarele și lucrătorii te spoiau cu pensula pe nas și te certau. PAS, Z. I 270. Vornicul... își spoiește fața cu cărbune. SEVASTOS, N. 333. 2. A acoperi cu un strat subțire de metal (care nu coclește). V. polei, sufla. După ce s-a dus a doua zi zmeul de acasă, ea ia vătraiul acela și... îl spoiește cu aur. SBIERA, P. 63. ♦ Refl. Fig. A-și însuși (în mod superficial) maniere civilizate. Mi-am pus în gind să fug chiar astăzi în capitală, ca să mă mai spoiesc în lumea cea mare. ALECSANDRI, T. I 346. 3. A unge. Uleie cu albine ține două-trei... să aibă miere în casă pentru spoit... colacii. STANCU, D. 89. 4. (Peiorativ) A sulimeni, a farda. Halal de tine dacă vei ști Să-ți spoiești bine fruntea, obrazu. ALECSANDRI, T. I 118.

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 sg. și pl. spoiáscă

SPOÍ vb. 1. v. vărui. 2. v. cositori.

SPOÍ vb. v. arginta, auri, farda, lipi, machia, murui, polei, sufla, vopsi.

spoí (-oésc, -ít), vb. – 1. A vărui, a da cu var pereții. – 2. A cositori, a acoperi un vas cu un metal protector. – 3. A mîzgăli, a boi, a unge, a mînji. – 4. (Refl.) A se boi, a se farda, a se sulemeni. – 5. (Refl.) A se cizela, a se rafina, a se civiliza. Sl. spoiti „a lipi” (Cihac, II, 358; Conev 63), cf. sb. spojiti „a cositori”. – Der. spoială, s. f. (văruit, spoit; cositorit; superficialitate, lustru fără consistență); spoi, s. n. (fard, pictură); spoit, s. n. (văruit; cositorit; zugrăveală); spoitor, s. m. (cel care spoiește; piatră acră; vinețea, Centaurea moschata); spoitoreasă, s. f. (chivuță).

A SPOÍ ~iésc tranz. 1) (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu un metal inoxidabil (în scop protector sau/și decorativ); a polei; a sufla; a metaliza. ~ cu cositor. 2) rar A acoperi cu (un strat subțire de) var; a vărui. 3) (corpuri) A unge pe deasupra cu ou sau cu grăsime (pentru înfrumusețare). 4) iron. A da cu fard; a farda; a sulimeni. /<sl. supojiti

A SE SPOÍ mă ~iésc intranz. (despre persoane) A-și însuși unele elemente superficiale de cultură. /<sl. supojiti

spoì v. 1. a da cu var; 2. a acoperi vasele de aramă cu o pătură subțire de cositor (spre a le feri de cocleală); 3. a se drege pe obraz: femeile își spoesc fața cu alb, cu roșu. [Slav. SPOITI].

spoĭésc v. tr. (vsl. spoitĭ, sŭpoitĭ,a lipi metalele). Acoper vasele de aramă cu un strat de cositor ca să nu cotlească (în Munt. și cositoresc, în Olt și costoresc). Văruĭesc, acoper cu un strat de var: a spoĭ părețiĭ. V. refl. Iron. Mă sulemnesc: nu te maĭ spoĭ atîta!

SPOI vb. 1. a vărui, (pop.) a unge, (înv. și reg.) a tencui, (reg.) a mînji, (prin Transilv.) a meseli. (A ~ pereții camerei.) 2. a cositori. (A ~ un vas de aramă.)

spoi vb. v. ARGINTA. AURI. FARDA. LIPI. MACHIA. MURUI. POLEI. SUFLA. VOPSI.

SPOI vb. 1. Spoială, Antal, mold., act. 2. Spoilea, popa din Tărgșor (16 B VI 297).