Dicționare ale limbii române

12 definiții pentru splendoare

SPLENDOÁRE, splendori, s. f. Frumusețe fără seamăn (și plină de fast, de strălucire); strălucire, măreție. ♦ (Concr.) Obiect, ființă, fenomen etc. splendid. – Din fr. splendeur, lat. splendor.
SPLENDOÁRE, splendori, s. f. Frumusețe fără seamăn (și plină de fast, de strălucire); strălucire, măreție. ♦ (Concr.) Obiect, ființă, fenomen etc. splendid. – Din fr. splendeur, lat. splendor.
SPLENDOÁRE, splendori, s. f. Frumusețe fără seamăn; strălucire, măreție. Era un amurg de-o largă și gravă splendoare. C. PETRESCU, C. V. 364. Teatrul vechi din dealul Copoului se reclădea în toată splendoarea lui și actorii de acum cincizeci de ani reveneau să-și joace rolurile. ANGHEL, PR. 119. Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare, Cum revarsă luna plină liniștita ei splendoare! EMINESCU, O. I 136. ♦ (Concretizat, la pl.) Obiect, monument etc. splendid. Sergentul șef de post privi gînditor în fum, unde vedea splendorile capitalei. C. PETRESCU, Î. II 171. ♦ Bunăstare, prosperitate, înflorire. Acolo a făcut Eliad cunoștința baronului Spleny, prin așa-numita comiteasa del Caretto, veche cunoștință a baronului de la Pesta, din timpurile splendorii sale. GHICA, A. 742.
splendoáre s. f., g.-d. art. splendórii; (obiecte, ființe) pl. splendóri
splendoáre s. f., g.-d. art. splendórii; (obiecte, ființe) pl. splendóri
SPLENDOÁRE s. 1. v. frumusețe. 2. v. grandoare. 3. măreție, strălucire, (înv.) pohfală. (~ alaiului domnesc.) 4. v. fast. 5. fast, lux, măreție, pompă, somptuozitate, strălucire, (înv.) ighemonicon, pohfală, saltanat. (~ de la Curte.) 6. frumusețe, minunăție, minune, (pop. și fam.) mândrețe, (Transilv.) mândrenie, (prin Ban.) mândrulenie. (O ~ de fată.) 7. v. glorie.
SPLENDOÁRE s.f. Frumusețe fără seamăn; strălucire, măreție. [Cf. fr. splendeur, lat. splendor].
SPLENDOÁRE s. f. frumusețe fără seamăn; strălucire, măreție. ◊ lucru splendid. (< fr. splendeur, lat. splendor)
SPLENDOÁRE ~óri f. 1) Frumusețe splendidă. În toată ~oarea. 2) Lucru splendid. /<fr. splendeur, lat. splendor
splendoare f. 1. strălucire: splendoarea floarelui; 2. fig. lustru de onoare și de glorie: splendoarea numelui; 3. măreție, pompă: splendoarea curții.
*splendoáre f., pl. orĭ (lat. splendor). Mare strălucire: splendoarea soareluĭ. Fig. Măreție, magnificență: splendoarea unuĭ nume, unuĭ tron.
SPLENDOARE s. 1. frumusețe, mîndrețe, strălucire, (înv. și reg.) mîndrie. (~ peisajului.) 2. grandoare, măreție, monumentalitate. (~ unui palat.) 3. măreție, strălucire, (înv.) pohfală. (~ alaiului domnesc.) 4. bogăție, fast, lux, pompă, strălucire. (~ ceremoniei.) 5. fast, lux, măreție, pompă, somptuozitate, strălucire, (înv.) ighemonicon, pohfală, saltanat. (~ de la Curte.) 6. frumusețe, minunăție, minune, (pop. și fam.) mîndrețe, (Transilv.) mîndrenie, (prin Ban.) mîndrulenie. (O ~ de fată.) 7. glorie, grandoare, măreție, mărire, slavă, strălucire, (înv.) mărie, mărime. (Trecutul plin de ~.)

Splendoare dex online | sinonim

Splendoare definitie

Intrare: splendoare
splendoare substantiv feminin