SPIRITUALÍSM s. n. Concepție care afirmă că spiritul uman, sufletul constituie o realitate de sine stătătoare, independentă de materie sau că este baza întregii realități. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualisme.

SPIRITUALÍSM s. n. Doctrină filozofică, opusă materialismului, care consideră că factorul de bază al Universului este spiritul (materia fiind un simplu produs al spiritului) sau că spiritul există independent de materie. V. idealism. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualisme.

SPIRITUALÍSM s. n. Concepție filozofică idealistă și mistico-religioasă, care consideră că factorul de bază al universului este spiritul, iar materia ar fi un simplu produs al spiritului. În religie domnește spiritualismul. GHEREA, ST. CR. II 124.

spiritualísm (-tu-a-) s. n.

spiritualísm s. n. (sil. -tu-a-)

SPIRITUALÍSM s.n. Concepție filozofică idealistă și mistico-religioasă potrivit căreia spiritul este o realitate substanțială primordială, independentă de materie. [Pron. -tu-a-. / < fr. spiritualisme].

SPIRITUALÍSM s. n. concepție filozofică idealistă și mistico-religioasă potrivit căreia spiritul este o realitate substanțială primordială, independentă de materie. (< fr. spiritualisme)

SPIRITUALÍSM n. Concepție filozofică conform căreia esența realității este substanța spirituală imaterială, care există independent de materie. /<fr. spiritualisme

spiritualism n. doctrina celor ce cred că sufletul e imaterial și nemuritor.

spiritualist a. și m. partizan al spiritualismului: filozofie spiritualistă.

*spiritualísm n. Doctrina celor ce cred că sufletul există independent de materie și că e nemuritor (Leibniz). Tendență de a trăi o vĭață spirituală. V. materializm.