spirant definitie

2 intrări

15 definiții pentru spirant

SPIRÁNT, -Ă, spirante, adj. (În sintagma) Sunet spirant sau consoană spirantă (și substantivat, f.) = consoană constrictivă. – Din fr. spirante.
SPIRÁNT, -Ă, spirante, adj. (În sintagma) Sunet spirant sau consoană spirantă (și substantivat, f.) = consoană constrictivă. – Din fr. spirante.
SPIRÁNT, -Ă, spirante, adj. n. și f. (În expr.) Sunet spirant sau consoană spirantă (și substantivat, f.) = consoană fricativă, v. fricativ.
!spiránt adj. m; f. spirántă, pl. spiránte
spirántă s. f., g.-d. art. spirántei; pl. spiránte
spiránt adj. n., s. f. spirántă; pl. n. și f. spiránte
SPIRÁNT adj. (FON.) constrictiv, continuu, fricativ. (Consoană ~.)
SPIRÁNT, -Ă adj. Consoană spirantă (și s.f.) = consoană care se pronunță cu un fel de suflu a organelor vorbirii; consoană fricativă. [< fr. spirant, cf. lat. spirare – a respira].
SPIRÁNT, -Ă adj., s. f. constrictiv(ă). (< fr. spirant)
SPIRÁNT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre sunete consonante) Care se articulează cu o ușoară fricțiune în canalul fonator; constrictiv. /<fr. spirante
șpiránț, șpiránți, s.m. (reg.) cățeluș.
spirant a. se zice de consoanele f (v), s (z), h, la a căror rostire se deschide puțin gura.
*spiránt, -ă adj. (lat. spirans,-átis, d. spirare, a sufla, a răsufla). Gram. Produs pin suflare, ca H, F, V, S, Z, Ș, J: consonantele spirante se numesc și „fricative” saŭ „continue”. S. f. O spirantă.
SPIRANT adj. (FON.) constrictiv, continuu, fricativ. (Consoană ~.)
SPIRÁNT, -Ă adj. (< fr. spirant, cf. lat. spirare – a respira): în sintagma consoană spirantă (v.).

spirant dex

Intrare: spirant
spirant adjectiv substantiv neutru
Intrare: șpiranț
șpiranț