spițelnicul definitie

14 definiții pentru spițelnicul

SPIȚÉLNIC, spițelnice, s. n. Sfredel cu care se fac găuri în butucul și în obezile roții pentru a se monta spițele; sfredel lung și subțire (pentru găuri mici); butelnic. – Spiță + suf. -elnic.
SPIȚÉLNIC, spițelnice, s. n. Sfredel cu care se fac găuri în butucul și în obezile roții pentru a se monta spițele; sfredel lung și subțire (pentru găuri mici); butelnic. – Spiță + suf. -elnic.
SPIȚÉLNIC, spițelnice, s. n. Sfredel cu care se fac găuri în butucul și în obezile roții pentru a se introduce spițele; sfredel lung și subțire (pentru găuri mici). Am un berbec negru și scoate lînă albă (Spițelnicul). ȘEZ. XIII 31.
spițélnic s. n., pl. spițélnice
spițélnic s. n., pl. spițélnice
SPIȚÉLNIC s. (TEHN.) butelnic, (reg.) spițar. (Cu ~ul se fac găuri mici.)
SPIȚÉLNIC s. v. sfredel.
SPIȚÉLNICUL s. art. v. sfredelul.
SPIȚÉLNIC ~ce n. Sfredel cu care se fac găuri în butucul și în obezile roții pentru a monta spițele. /spiță + suf. ~elnic
spițelnic n. Mold. sfredel, cu trei coarne, cu care se găurește căpățâna roții spre a-i pune spițele.
spițelnic n., pl. e (d. spiță). Sfredel cu treĭ colțĭ de făcut găurĭ în care să intre capetele spițelor. V. cepar.
SPIȚELNIC s. (TEHN.) butelnic, (reg.) spițar. (Cu ~ se fac găuri mici.)
spițelnic s. v. SFREDEL.
spițelnicul s. art. v. SFREDELUL.

spițelnicul dex

Intrare: spițelnic
spițelnic substantiv neutru
Intrare: spițelnicul
spițelnicul