speti definitie

2 intrări

16 definiții pentru speti

SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbolnăvi de speteală. ♦ A munci sau a obliga să muncească până la istovire, a (se) istovi din cauza eforturilor depuse. ♦ Refl. (Despre oameni) A fi silit să facă față unor sarcini materiale copleșitoare, să cheltuiască sume care depășesc cu mult limita posibilităților. – Din spată.
SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. (Mai ales despre animale de tracțiune) A se îmbolnăvi de speteală; a se deșela. La deal moș Nichifor se da jos și trăgea de-a valma cu iepele. La vale iar se da jos, ca să nu se spetească iepele. CREANGĂ, P. 107. Strîns-a tetea, strîns-a pește, De gîndeai că se spetește. CONTEMPORANUL, II 655. Boii se spetesc întinzînd la jug și carul scîrțîie prin glod. ALECSANDRI, T. I 359. Caii se spetesc. ȘEZ. IV 128. ◊ Tranz. Într-o zi Ghemiș punea Șepte buți alăturea, Cu vînăta le sărea, Pe vînăta o spetea! ALECSANDRI, P. P. 129. ♦ A se istovi muncind, a munci din răsputeri. El tolănește și noi ne spetim muncind și tot noi leneși. STANCU, D. 105. În ogradă, argații umblau forfota în toate părțile, se speteau cu treaba. SADOVEANU, O. III 112. Omule, te văz harnic, muncești de te spetești. ISPIRESCU, L. 175. Comuna... ar putea îndestula toate trebuințele comunale, fără ca să se spetească oamenii. I. IONESCU, P. 57. ♦ A se ruina. M-am spetit!... Zece mii cinci sute de lei, frate, și via cu poamă coarnă. ALECSANDRI, T. 289.
SPEȚ, speți, s. m. (Învechit) Monedă de argint care avea curs pe timpul lui Caragea-vodă.
SPEȚ, speți, s. m. (Înv.) Monedă de argint care avea curs pe timpul lui Caragea-vodă. – Germ. Spezies[taler].
spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă
spetí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 sg. și pl. speteáscă
SPETÍ vb. a deșela, a istovi, (Munt. și Transilv.) a dăula, (fig.) a deznoda. (A ~ un cal.)
A SPETÍ ~ésc tranz. A face să se spetească. /Din spată
A SE SPETÍ mă ~ésc intranz. 1) A munci din răsputeri; a se istovi. 2) (despre animale de tracțiune) A-și vătăma șalele din cauză unor eforturi excesive; a se deșela. 3) fig. A se angaja în acțiuni ce depășesc posibilitățile reale. /Din spată
speț, speți, s.m. (înv.) monedă de argint în valoare de 12 lei, care a circulat în Țara Românească în sec. al-XIX-lea.
spetì v. 1. a-și rupe spetele sau mijlocul: calul s’a spetit; 2. fig. a obosi peste măsură: muncești de te spetești.
speț m. monedă de argint în valoare de 12 lei, circula în vremea lui Caragea (FIL.). [Nemț. SPECIES (THALER)].
spetésc v. tr. (d. spete, pl. d. spală. De aicĭ vine rut. spetiti, a desfigura). Fac să ĭasă spetele de prea multă muncă, deșel, umeresc: a speti un cal, calu s’a spetit, m’am spetit cărînd la sad, (fig.) m’am spetit (m’am afanisit) cheltuind.
speț m. (germ. spezies-taler). Flm. O monetă care valora 12 leĭ la 1800.
SPETI vb. a deșela, a istovi, (Munt. și Transilv.) a dăula, (fig.) a deznoda. (A ~ un cal.)

speti dex

Intrare: speti
speti verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: speț
speț