sperietură definitie

9 definiții pentru sperietură

SPERIETÚRĂ, sperieturi, s. f. 1. Speriat1 (1); spaimă. ◊ Expr. A trage o sperietură = a fi cuprins de spaimă, a trece printr-un pericol. 2. (În superstiții) Boală provenită din spaimă; speriat1 (2). [Pr.: -ri-e-] – Speria + suf. -ătură.
SPERIETÚRĂ, sperieturi, s. f. 1. Speriat1 (1); spaimă. ◊ Expr. A trage o sperietură = a fi cuprins de spaimă, a trece printr-un pericol. 2. (În superstiții) Boală provenită din spaimă; speriat1 (2). [Pr.: -ri-e-] – Speria + suf. -ătură.
SPERIETÚRĂ, sperieturi, s. f. 1. Faptul de a (se) speria; spaimă. Rîdea de sperietura ei, explicînd cum a căzut. VLAHUȚĂ, O. A. III 51. 2. (În superstiții) Boală provenită din spaimă; speriat. Mi-a descîntat... de sperietură. STANCU, D. 95. Cînd e bolnav cineva de sperietură, se afumă cu avramască. La HEM 2180.
sperietúră (-ri-e-) s. f., g.-d. art. sperietúrii; pl. sperietúri
sperietúră s. f. (sil. -ri-e-), g.-d. art. sperietúrii; pl. sperietúri
SPERIETÚRĂ s. 1. frică, speriat, (înv. și reg.) sperieciune. (A tras o ~!) 2. (MED. POP.) (pop.) spaimă, (reg.) spăimat, spăimântătură. (Suferă de ~.)
sperietură f. acțiunea de a speria și efectul ei.
sperietúră f., pl. ĭ. Rezultatu șperieriĭ: copil bolnav de sperietură. – În nord, Olt. spă-.
SPERIETU s. 1. frică, speriat, (înv. și reg.) sperieciune. (A tras o ~!) 2. (MED. POP.) (pop.) spaimă, (reg.) spăimat, spăimîntătură. (Suferă de ~.)

sperietură dex

Intrare: sperietură
sperietură substantiv feminin
  • silabisire: -ri-e-