spată definitie

2 intrări

31 definiții pentru spată

SPÁTĂ, (I, III) spate, (II) spete, s. f. I. Piesă la războiul de țesut formată dintr-un sistem de lamele paralele fixate la ambele capete, formând un fel de pieptene montat în vatală, prin care trec firele de urzeală. ♦ Bețișor peste care se petrec ochiurile când se împletește o rețea sau o plasă. II. 1. Porțiune a scapulei care susține articulația umărului; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. ◊ Loc. adj. Lat în spete = cu umerii largi, spătos, voinic. ♦ Os lat care susține articulația membrelor la animalele patrupede; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. 2. (Reg.) Spătarul scaunului. III. (Înv.) Sabie cu lamă lungă, dreaptă și lată, cu două tăișuri. – Lat. spatha.
SPÁTĂ, (I, III) spate, (II) spete, s. f. I. Piesă la războiul de țesut formată dintr-un sistem de lamele paralele fixate la ambele capete, formând un fel de pieptene cu două rădăcini printre dinții căruia trec firele de urzeală. ♦ Bețișor peste care se petrec ochiurile când se împletește o rețea sau o plasă. II. 1. Porțiune a scapulei care susține articulația umărului; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. ◊ Loc. adj. Lat în spete = cu umerii largi, spătos, voinic. ♦ Os lat care susține articulația membrelor la animalele patrupede; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. 2. (Reg.) Spătarul scaunului. III. (Înv.) Sabie cu lamă lungă, dreaptă și lată, cu două tăișuri. – Lat. spatha.
SPÁTĂ1, spate, s. f. Piesă a războiului de țesut, formată din două stinghii între care sînt fixate o serie de spițe subțiri, paralele între ele, printre care sînt petrecute firele urzelii și cu care se bate pînza, pentru a se îndesa fiecare fir nou de bătătură. Am țesut bine, dadă Reveca? – Nu bate intr-o parte. Apucă spata drept de mijloc. DELAVRANCEA, A. 4. Suveica printre fire alunecă departe, Apoi vătala bate în pînze îndesat, Și firele de ițe în jos, în sus purtate, Cu spata prinse bine rostesc neîncetat. BELDICEANU, P. 68. Țese-o natră; rupe-o spată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 423. ♦ Bețișor rotund, peste care se petrec ochiurile cînd se împletește o rețea sau o plasă.
SPÁTĂ2, spate, s. f. (Învechit și arhaizant) Armă de luptă, avînd o lamă lungă, dreaptă și lată, cu două tăișuri; paloș. V. spadă. Kira-mpărat a pășit la jilțul de aur și nestemate, întru toată a sa strălucire. Spatarul îi ducea spata și scutierul îi ducea stema cu smalțul leului și al soarelui. SADOVEANU, D. P. 26. Cu a sa vitează spată Oboară tot cîte trii odată. BUDAI-DELEANU, Ț. 279. Spatele că apuca, La genunche le-aducea, În genunche le-ndoia Și pe toate le rupea, Num-a lui nu se frîngea. TEODORESCU, P. P. 628.
SPÁTĂ3, spete, s. f. 1. Os lat de formă triunghiulară, care susține articulația umărului (v. omoplat); p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului (v. spate). Cămașa îi era udă între spete. DUMITRIU, P. F. 5. La naștere l-ar fi înfierat... pe spata dreaptă c-un cerc. DELAVRANCEA, O. II 51. Mi-a plesnit rochița-n spete. MAT. FOLK. 386. Și pe Gruia că l-au dus Ca pe pașa tot pe sus... Apoi mi-l dezlegau, În fiară mi-l băgau. Tot în fere pîn-în șele, Tot în bente Fîn-în spete. ȘEZ. II 35. ◊ Expr. Lat (sau, rar, larg) în spete = cu umerii largi, spătos, voinic. După mese s-așezară Cîteșitrei și largi în spete, Între umeri fiecare A cuprins cîte-un părete. IOSIF, V. 81. Lat era romanul în spete, ondulat Avea părul, puternic brațul. MACEDONSKI, O. I 13. (Cu altă construcție) Spete late, Nu mi te temi că te-or bate? ȘEZ. II 79. ♦ Os lat care susține articulația membrelor la animalele patrupede (mai ales la cele mari); p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. V. greabăn, șold. Atunci, doboară mistrețul. – Să știi că am să-l dobor! – Cunoști meșteșugul? Să-i repezi sulița drept în spata de dinainte, ca să-l îngenunchi. SADOVEANU, N. P. 78. Cînd mă gîndeam eu că vicleanul fecior al lui Laerte înghițise, în pribegia lui fatală, atîtea spete de boi grași sau de berbeci cu lîna de argint... HOGAȘ, M. N. 98. 2. (Mold.) Spetează (la scaune). Iată craiul, socru mare, rezemat în jilț cu spată. EMINESCU, O. I 85. El recăzu obosit... pe spata băncei. id. N. 122.
!spáta-drácului (plantă) (reg.) s. f. art.
spátă2 (os, omoplat) s. f., g.-d. art. spétei; pl. spéte
spátă1 (piesă la războiul de țesut, spadă) s. f., g.-d. art. spátei; pl. spáte
spáta-drácului s. f.
spátă (piesă la războiul de țesut, spadă) s. f., pl. spáte
spátă (os; spetează) s. f., g.-d. art. spétei; pl. spéte
SPATA-DRÁCULUI s. v. ferigă.
SPÁTĂ s. (ANAT.) 1. (la oameni) omoplat, scapulă, (pop.) lopățica umărului, (prin Transilv.) lopătiță, (italienism înv.) spală. 2. (la animale) (reg.) arm.
SPÁTĂ s. v. gater, joagăr, paloș, rezemătoare, sabie, spadă, spate, spătar, spetează, spinare.
SPÉTE s. pl. v. greabăn.
ȘIRA SPÁTELOR s. v. coloană vertebrală, șira spinării.
SPÁTĂ s.f. Bractee care acoperă florile în faza de boboc. [< lat. spatha, cf. fr. spathe].
SPÁTĂ s. f. bractee mare, în formă de sac, care învelește spadicele, în faza de boboc. (< fr. spathe, lat. spatha)
spátă (-te), s. f.1. Scapulă, omoplat. – 2. Labă la patrupede. – 3. Spătarul scaunului. – 4. Pieptene la războiul de țesut. – 5. Spadă. – 6. Spinare. – 7. Partea din spate, dos, revers. – Var. spate, pl. spete. Mr., megl. spată, istr. spǫte. Lat. spatha (Diez, Gramm., I, 21; Pușcariu 1616; REW 8128), cf. alb. špathë (Philippide, II, 655), it. spada, spadola, sp. espada, espadilla, ca și lat. spatula (REW 8130). Pentru sensurile 6-7 se folosește numai sing. spate. Der. directă din gr. σπάθη (Diculescu, Elementele, 464) nu pare preferabilă. Sensul 4 apare și în gr. Der. spăcel, s. n. (bluză; vestă; corset), în Trans. și Banat, în loc de *spătcel (Tiktin); spătar, s. m. (fabricant și vînzător de spade); spătar, s. n. (spetează; curea de ham); spătos, adj. (lat în spate, robust); spetează, s. f. (rezemătoare; scîndură de legătură între părți de obiecte; tijă; obligeană, Acorus calamus; stuf, Typha angustifolia; pipirig, Juncus effusus; specie de papură, Gladiolus imbricatus; Arg., îmbrăcăminte), cu suf. -ză (Densusianu, Bausteine, 477; după Diculescu, Elementele, 465, din gr. σπαδίδιον); speti, vb. (a se deșela; a se dăula; a se obosi, a se istovi muncind); speteală, s. f. (oboseală, osteneală, epuizare). Este dubletul lui spadă, s. f., din it. spada, der. spadasin, s. m., din fr. spadassin; și al lui spatiu (var. spatie), s. m. (treflă, la cărți de joc), din ngr. σπαθί. – Cf. spătar. – Din rom. provine bg. spetează (Capidan, Raporturile, 224).
SPÁTĂ2 ~e f. Piesă la războiul de țesut prin care se trec firele de urzeală și cu care se îndeasă firele bătăturii. /<lat. spatha
SPÁTĂ1 spéte f. 1) (la om) Os lat triunghiular, care constituie partea posterioară a articulației umărului; omoplat. 2) Porțiune a corpului din regiunea acestui os. * Lat în spete spătos, robust. ~a-dracului varietate de ferigă cu frunze foarte dințate. 3) (la animale) Os lat care se află în partea de sus a membrelor anterioare. 4) Parte a corpului din regiunea respectivă. 5) rar Spetează a scaunului. /<lat. spatha
spată f. 1. unul din cele două oase late în josul umărului: mă doare spata PANN; 2. coapsă: spată de bou, de vițel; 3. spata dinainte a calului (se mai numește arm, cea dinapoi, but); 4. partea răsboiului de țesut prin care se trag firele de urzitură; 5. spadă: îi dete în mână spată și buzduganul domnesc OD.; 6. spătar: rezămat în jeț cu spate Em.; 7. Bot. spata dracului, ferigă. [Lat. SPATA, omoplat, pieptenele stativelor, sabie lată cu două tăișuri]. V. spate, spete.
spate f. pl. 1. partea dindărăt a corpului dela grumaz până la rinichi: a întoarce cuiva spatele (din lipsă de atențiune sau din dispreț); 2. parte dindărăt: a apuca pe dușman pe la spate; 3. dosul unui lucru: spatele unui scaun, spatele muntelui. [Plur. din spată, azi luat ca singular (de unde dubletul spete)]. V. spete.
spete f. pl. 1. spate: a bate la spete; 2. fig. proptea, sprijin: n’avea spete. [V. spate].
spátă f., pl. spate și spete (lat. spatha, lopățică, spadă lată cu doŭă tăĭușurĭ, d. vgr. spáthe; it. spada, pv. espaza, fr. épée, cat. espasa, sp. pg. espada; alb. špátă, vsl. spata: germ. spate, hîrleț. V. spadă, spatie, spătează, spangă, epolet, spalier spetesc). Omoplat. Spadă (vechĭ). La războĭu de țesut, piesa pin care se trag firele urzeliĭ (E compusă din doŭă bețe paralele unite între ele cu niște bețitoare late și dese ca dințiĭ unuĭ peptene). Pl. Spătar, acea parte a scaunuluĭ de care-țĭ rezemĭ spatele: scaun cu spate. Dos, partea din apoĭ: spatele uneĭ armate. Fig. Sprijin, proptele, protecțiune (adică: aĭ pe ce să te sprijinĭ, o rezemătoare, spate saŭ spătar): a avea spete (nu și spate!). Lat în spate (saŭ în spete), spătos, robust. A nu ști nicĭ ca spatele, a nu bănuĭ măcar, a nu ști nimic despre un fapt. A întoarce cuĭva spatele, 1. a nu-ĭ da atențiune (din întîmplare saŭ de dispreț), 2. a fugi, a părăsi lupta. A lua de spate, a da afară cu forța. A bate pe spate (saŭ pe umăr), a felicita familiar saŭ ironic punînd cuĭva mîna pe umăr. De la, din saŭ pe la spate, din apoĭ, pe din apoĭ: armata fu atacată de la, din saŭ pe la spate. Spata draculuĭ, ferigă. Se zice des și spatele meŭ, ca și brațele meŭ, prin confuziunea f. pl. în e cu m. sing. în e.
spata-dracului s. v. FERIGĂ.
spa s. v. GATER. JOAGĂR. PALOȘ. REZEMĂTOARE. SABIE. SPADĂ. SPATE. SPĂTAR. SPETEAZĂ. SPINARE.
SPA s. (ANAT.) 1. (la oameni) omoplat, scapulă, (pop.) lopățica umărului, (prin Transilv.) lopătiță, (italienism înv.) spală. 2. (la animale) (reg.) arm.
spete s. pl. v. GREABĂN.
spátă, spate, s.f. – Piesă la războiul de țesut, prin care se trec firele de urzeală. – Lat. spatha „spată pentru bătut firul unei pânze” (Șăineanu, Scriban; Diez, Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > bg. speteaza (Capidan, cf. DER).
spátă, spate, s.f. – Piesă la războiul de țesut, prin care se trec firele de urzeală. – Lat. spatha.

spată dex

Intrare: spată
spată 1 pl. -e substantiv feminin
spată 2 pl. -ete substantiv feminin
Intrare: spata-dracului
spata-dracului substantiv feminin articulat (numai) singular