SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru, pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împinge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

SPÁRGE, sparg, vb. III. I. Tranz. 1. A preface un obiect în bucăți sau în cioburi prin lovire, ciocnire, apăsare; (uneori, fiind vorba de obiecte de sticlă) a face să plesnească, să crape (fără a se îmbucătăți). În cancelarie se învîrteau mai mulți, spărgînd ce le cădea în cale și războindu-se mai ales cu registrele în care erau însemnate învoielile și datoriile oamenilor. REBREANU, R. II 200. Purcelul atunci... a spart o fereastră. CREANGĂ, P. 85. ◊ Fig. Era plin primăvara de copii... care, la înapoiere, spărgeau aerul cu zgomotul trompetelor de carton și al huruitoarelor de lemn. PAS, Z. I 18. Deodată un stol de vrăbii a zburat din vișin, spărgînd strident liniștea. SAHIA, N. 61. Un chiot lung sparge tăcerea amurgului. VLAHUȚĂ, R. P. 10. ◊ Absol. Multe gospodării nouă, altele lărgite; nici un semn nu mai rămăsese că au spart pe aici obuzele. C. PETRESCU, Î. II 204. ◊ Refl. Ei, acum te uiți la cană, Că s-a spart! Dar dă-o-n foc! COȘBUC, P. I 237. Se sparse bomba-n două. ALECSANDRI, P. II 88. (Fig.) Ne zăpăcește zbuciumarea asta a valurilor care se izbesc spărgîndu-se cu zguduituri groaznice. BART, S. M. 19. O detunătură înfiorătoare vui și se sparse de zidurile castelului. Toți tresăriră ca și cum glonțul ar fi trecut deodată prin toate inimile. VLAHUȚĂ, N. 187. ◊ A se lovi (sau a lovi pe cineva) la cap, producînd o rană. P-aci era să moară de mîhnire. Și dacă n-o țineau surorile, își și spărgea capul căzînd. ISPIRESCU, L. 51. S-arunce aici cu pietre ca să ne spargă capetele? ALECSANDRI, T. I 59. ◊ Expr. A-și sparge capul (cu ceva) = a-și frămînta mintea pentru rezolvarea unei probleme. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune cînd cineva este silit să suporte consecințele neplăcute ale unui lucru, ale unei situații de care nu este vinovat. Oricum, tot în capul meu o să se spargă. DEMETRIUS, C. 42. ♦ Refl. (Regional) A căpăta o gaură, a se găuri. De s-ar sparge blidu-n fund Doar-aș scăpa de urît; Da blidu-i de cositor, Nu se sparge pînă mor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 167. ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit. Glasul i se spărsese de tot. DUMITRIU, N. 107. 2. A tăia, a despica lemne, butuci, în mai multe părți, (pentru a pune pe foc). În loc să spargă butuci pîn-or plesni, golanii de argați îmi umblă cu Isopii! CAMILAR, N. II 381. Spărgea un lemn pentru foc, dădea la o parte zăpada. Nici treburile astea nu le făcuse Mitică pînă atunci. PAS, Z. IV 258. 3. A sfărîma învelișul unui obiect, pentru a extrage și a folosi conținutul. Anica tăiase o găină. Spărsese ouă. Pregătise cina pentru oaspe. C. PETRESCU, Î. II 174. Argintarul îi ducea grija fiindcă, ascultînd pe la ușă, n-auzea alt decît cum spărgea la alune pe nicovală. ISPIRESCU, L. 92. ◊ Refl. (Poetic) Iar dac-un nor se sparge deasupră-i cîteodată, Cu lacrimi lungi de sînge e ploaia-amestecată. ALECSANDRI, P. III 305. (Prin metonimie) Un potop de ploaie se sparse din culmea întunecimii. DELAVRANCEA, V. V. 223. ♦ Intranz. (Despre abcese) A se deschide (lâsînd să curgă puroiul). Dacă uima a spart, e bine să punem pe rană frunză de ciumafai. ȘEZ. II 19. 4. A distruge, a nimici. Sparge cazemata asta. CAMILAR, N. I 427. Dintre sute de catarge Care lasă malurile, Cîte oare le vor sparge Vînturile, valurile. EMINESCU, O. IV 396. Craiul lor a poruncit s-aducă tunurile ca să spargă porțile. NEGRUZZI, S. I 170. Gura omului sparge cetăți. Cu capul nu spargi zidul. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma, dînd un randament mai mare decît cel prevăzut. A sparge banca (sau, rar, bancul) = a cîștiga banii celui care ține banca la bacara. Joc... Sparg bancul... El atunci scoate ceasornicul... Îl iau. BOLINTINEANU, O. 368. 5. A forța o ușă, o încuietoare (pentru a jefui); p. ext. a jefui, a prăda. Ar fi putut să umble cineva... – Doar dacă sparge broasca. BARANGA, I. 202. A ars repede curtea boierească. Am spart pivnițele. STANCU, D. 147. Maică, maică, soacra mea, Nu știi c-am să-ți spui ceva? Unul pimnița ne-a spart, Buțile c-a încercat. TEODORESCU, P. P. 680. ◊ Refl. pas. Mare vîlvă se făcu în oraș cînd se află că s-a spart visteria împăratului. ISPIRESCU, L. 372. 6. (Rar) A ara, a desțeleni. Boul... Va afla din ce pricină sparge țărna hrănitoare. CONACHI, P. 261. ◊ Refl. pas. Cu arătura se sparge pămîntul. I. IONESCU, D. 244. ♦ A săpa. Te du în grajdul cailor și sparge pămîntul și sapă acolo că vei afla niște oase de cal. RETEGANUL, P. III 14. 7. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. (cu privire la ființe) a ucide. Un junghi i-a ieșit din coastă, parcă l-ar fi spart cineva. PREDA, Î. 159. Vitele mari, cornute mai ales, cînd turbă... sînt furioase, împung pe alte vite, le sparg cu coarnele și se reped după oameni. ȘEZ. III 205. Toate vitele mi-a spart. ALECSANDRI, P. P. 361. ◊ Expr. A-i sparge (cuiva) urechile = a face zgomot mare, dînd celor de față impresia că și-au pierdut auzul. Deasupra ta întîia explozie îți sparge urechile. CAMIL PETRESCU, U. N. 359. Du-te dincolo, mamă; spargi urechile dumnealui! CARAGIALE, O. II 165. ♦ Refl. (Adesea prin exagerare) A crăpa, a plesni, a muri. Brotăceii se sparg la cîntec ca niște poeți zgomotoși și fără minte. DELAVRANCEA, T. 62. Ea de jale se spărgea. VĂCĂRESCU, P. 13. Patruzeci de călărași, Cu cai de se sparg de grași. TEODORESCU, P. P. 179. ♦ Refl. Fig. A striga tare, a răcni, a zbiera. Ho!... Ce te spargi așa în calea boierilor! ALECSANDRI, T. 141. 8. (Învechit și popular) A găuri, a rupe o țesătură, o încălțăminte etc. Așternutul era de niște pînză albă... și subțire, de s-o spargi cu limba. ISPIRESCU, L. 251. Geaba vii, geaba te duci, Geaba spargi niște papuci. PANN, P. V. III 5. Cămașa veche umbli să o cîrpești și mai rău o spargi. ◊ Expr. Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate; la dracu-n praznic. ◊ Refl. Mulțumi încă o dată de buna găzduire și de povețele cele folositoare și, după ce lepădă o pereche de opinci care se spărsese, încălță altele. ISPIRESCU, L. 56. Zi și noapte au lucrat bieții creștini la cetate, pînă s-au spart toate hainele de pe ei. ODOBESCU, S. I 408. II. Fig. 1. Refl. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A se termina, a înceta (prin împrăștierea oamenilor). Putea să adune către seară, cînd se spărgea tîrgul, paie ca să-și umple prispa. CAMIL PETRESCU, O. II 47. Gloata se trezi. S-au spart rindurile. SAHIA, N. 93. Jocul se sparse și toată lumea se îngrămădi, în jurul celui ce sosea, cu întrebări, cu strigăte, cu mirări. REBREANU, R. I 137. Congresul se sparse într-ăst rînd fără succes, precum în urmă și cel ce sta să se facă în curtea domnească de la București. ODOBESCU, S. I 269. Cînd vine vremea de a se sparge balul, e mare părere de rău. ALECSANDRI, O. P. 253. Satul s-a spart și abia a mai rămas 4 case din 58 ce erau la 1850. I. IONESCU, P. 313. Pînă cartea se citea, Nunta mîndră se spărgea. TEODORESCU, P. P. 623. ♦ Tranz. A produce prin acțiunile sale o disensiune, o desfacere, o împrăștiere de oameni, o răsturnare de situații. Toți... fac gură largă, Dragostea ca să ne-o spargă. ALECSANDRI, P. P. 278. ◊ Fig. Șampania deșteaptă bucuria și sparge întristarea. BOLINTINEANU, O. 396. ◊ Expr. A sparge (cuiva) casa = a strica căsnicia cuiva, a contribui la desfacerea căsătoriei cuiva. Un ăla, un prăpădit de amploiat, n-are chioară în pungă și se ține după nevestele negustorilor, să le spargă casele, domnule! CARAGIALE, O. I 44. Măi, frate, bate-ți nevasta, Nu vezi că ne sparge casa? HODOȘ, P. P. 152. 2. Tranz. (Învechit) A risipi (o oaste inamică), a birui, a înfrînge; a pune pe fugă. Îi povestiră cum... oastea lui a spart oastea împărăției. ISPIRESCU, L. 111. Cum trecură ai noștri riul, dau îndată năvală asupra turcilor, îi bat, îi sparg, îi pun în goană și îi silesc a căuta scăpare după șanțuri. BĂLCESCU, O. II 74. – Forme gramaticale: perf. s. spărsei, part. spart.

spárge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm; part. spart

spárge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spárgem, 2 pl. spárgeți, perf. s. 1 sg. spărséi, 1 pl. spárserăm, m. m. c. p. 3 sg. sparsése; part. spart

SPÁRGĂ s. v. sparanghel.

SPARGE vb. 1. a (se) ciobi, a (se) ciocni, a (se) crăpa, a (se) fisura, a plesni, a pocni. (Vasul s-a ~ de-a lungul.) 2. v. exploda. 3. v. despica. 4. a sfărâma, (reg.) a strica. (~ nuci; ~ alune.) 5. a (se) rupe. (Gheața s-a ~ sub el.) 6. a (se) găuri, a (se) perfora. (Blidul s-a ~ în fund.) 7. v. forța. 8. v. jefui. 9. a (se) deschide. (S-a ~ abcesul.) 10. a se sfărâma, a se zdrobi. (Valurile se ~ de țărm.) 11. a străpunge. (A ~ frontul.)

SPÁRGE vb. v. abate, asasina, bate, birui, călca, contraveni, croi, deceda, declanșa, dezlănțui, dispărea, distruge, duce, isca, izbucni, împrăștia, încălca, înceta, înfrânge, întrece, învinge, lichida, muri, nesocoti, nimici, omorî, pieri, porni, prăpădi, rade, răcni, răposa, răspândi, răzleți, risipi, rupe, sfărâma, sfârși, sfâșia, spinteca, stinge, stârni, striga, sucomba, suprima, tăia, topi, trece, țipa, ucide, urla, viola, zbiera, zdrobi.

spárgă s. f. – (Trans.) Funie. Mag. sparga (Candrea; Gáldi, Dict., 159).

spárge (-g, -rt), vb. – 1. A Împrăștia, a risipi, a dispersa. – 2. A dizolva, a lichida. – 3. A rupe, a distruge o armată. – 4. A deschide, a face o deschizătură. – 5. A rupe, a frînge, a face bucăți. – 6. A desființa, a distruge, a sfîșia. – 7. A încălca, a viola, a nu respecta. – 8. A se deschide, a plesni un abces. – 9. (Refl.) A se izbi, a se deslănțui. – Mr. (a)spargu, (a)șparșu, (a)spardzire, megl. sparg(iri), istr. spǫrg, spǫrt. Lat. spargĕre (Cihac, I, 259; Șeineanu, Semasiol., 162; Pușcariu 1614; REW 8120), cf. it. spargere, prov. esparzer, cat., port. espargir, sp. esparcir. – Der. spărgăcios, adj. (fragil, casant); spărgător, adj. (care sparge; s. m., hoț prin efracție; s. n., instrument de spart); spărgălui, vb. refl. (Olt., a se împrăștia, a se risipi); spargere, s. f. (acțiunea de a sparge sau de a rupe; furt prin efracție); spărtură, s. f. (ruptură, crăpătură; fragment, bucată; înv., împunsătură, gaură).

A SPÁRGE sparg tranz. 1) (obiecte fragile sau casante) A face să se spargă. * A-și ~ capul (cu ceva) a se chinui cu rezolvarea unei chestiuni. ~ lemne (sau butuci) a despica lemne cu toporul. ~ liniștea (sau tăcerea) a întrerupe liniștea (sau tăcerea), producând un zgomot neașteptat. 2) (nuci, alune, sâmburi, ouă etc.) A curăța de învelișul exterior prin sfărâmare (pentru a scoate conținutul). 3) (încuietori) A descuia forțat (cu ajutorul unor unelte speciale). 4) A străpunge cu un obiect ascuțit, făcând o gaură. ~ cu coarnele. ◊ A-i ~ cuiva urechile a asurzi, producând zgomot puternic. 5) (oști dușmane) A pune pe fugă; a împrăștia; a risipi. * ~ frontul a pătrunde în liniile inamicului. 6) fig. (întărituri) A strica forțând; a rupe. Apa a spart iezătura. ◊ ~ casa cuiva a strica căsnicia cuiva. /<lat. spargere

A SE SPÁRGE mă sparg intranz. 1) (despre obiecte fragile sau casante) A-și pierde integritatea (prin lovire, ciocnire, apăsare etc.). * ~ (oalele) în capul cuiva a suporta consecințe neplăcute fără a fi vinovat. 2) (despre obiecte de sticlă, faianță, porțelan) A forma despicături la suprafață (fără a se preface în cioburi). 3) (despre obiecte sau despre materiale tari) A-și pierde integritatea, deteriorându-se (prin acțiunea unor factori externi). Acoperișul s-a spart. 4) (despre adunări, petreceri etc.) A ajunge până la capăt; a se încheia; a se mântui; a se sfârși; a se termina. 5) (despre abcese, buboaie, răni etc.) A se deschide, lăsând să curgă puroiul; a începe să supureze. 6) fig. (despre glas, voce) A deveni răgușit. /<lat. spargere

sparge v. (activ) 1. a risipi o adunare, o armată: când era să se spargă nunta ISP. un soare splendid ce sparge deșii nori AL.; 2. Mold. fr. a sfășia (de haine sau Încălțăminte): are mândra nouă ii, trei sunt rupte, patru sparte POP. sărmani în haine sparte prin cari intră gerul AL. opinca-i era spartă AL.; 3. a sfărâma, a face bucăți: a sparge ghiață, a sparge nuci; 4. fig. a risipi, a ruina: Dumnezeu nu sparge două case PANN. ║ (neutru) a coace și a se deschide: buboiul a spart. ║ (reciproc) 1. a se risipi: norii se spărseră; 2. a se sfârși: s’a spart târgul, nunta; 3. a se rupe în bucăți; geamul s’a spart. [ Vechiu-rom. sparge, a risipi («sparse împărățiea», Moxa) = lat. SPARGERE, a împrăștia: s’a restrâns, în limba modernă literară, la noțiunea de a fărâma, vorbind de obiecte mai ales fragile].

sparg, spart (rar spars), a spárge v. tr. (lat spárgere, a împrăștia; it. spargere). Împrăștiĭ, risipesc, nimicesc (o adunare, o societate): a sparge o împărăție, o cetate, o casă (o căsnicie), un cuĭb de hoțĭ; bîlcĭu s’a spart. Prefac în hîrburĭ, în cĭoburĭ, în țandurĭ (sticla, porțelanu): a sparge un pahar, un geam, o oglindă, o oală. Sfărîm (stric) ca să scot mezu: a sparge nucĭ. Găuresc, bortelesc: sparg gheața ca să fac o copcă, hoțiĭ au spart zidu și aŭ intrat în casă, aŭ spart casa de banĭ, (fig.) soarele sparge noriĭ. L. V. Rup, sfîșiĭ (o haĭnă, o hîrtie, un corp): boŭ spart de lupĭ. V. intr. Se zice despre o bubă coaptă cînd ĭese puroĭu: buboĭu a spart. V. refl. Se zice ironic despre un copil cînd plînge în gura mare saŭ despre unu care răcnește prea furios: ce te spargi așa la mine? Se sparge de gras (ce e), e foarte gras, nu maĭ încape în pele. Toate se sparg în capu meŭ, toate belelele altora cad asupra mea. A sparge cuĭva urechile, a-l enerva pin huiet orĭ vorbă multă. Prov. Joaca sparge cojoaca. V. cojoacă. – Perf. spărseĭ, vechĭ sparș.

spargă s. v. SPARANGHEL.

sparge vb. v. ABATE. ASASINA. BATE. BIRUI. CĂLCA. CONTRAVENI. CROI. DECEDA. DECLANȘA. DEZLĂNȚUI. DISPĂREA. DISTRUGE. DUCE. ISCA. IZBUCNI. ÎMPRĂȘTIA. ÎNCĂLCA. ÎNCETA. ÎNFRÎNGE. ÎNTRECE. ÎNVINGE. LICHIDA. MURI. NESOCOTI. NIMICI. OMORÎ. PIERI. PORNI. PRĂPĂDI. RADE. RĂCNI. RĂPOSA. RĂSPÎNDI. RĂZLEȚI. RISIPI. RUPE. SFĂRÎMA. SFÎRȘI. SFÎȘIA. SPINTECA. STINGE. STÎRNI. STRIGA. SUCOMBA. SUPRIMA. TĂIA. TOPI. TRECE. ȚIPA. UCIDE. URLA. VIOLA. ZBIERA. ZDROBI.

SPARGE vb. 1. a (se) ciobi, a (se) ciocni, a (se) crăpa, a (se) fisura, a plesni, a pocni. (Vasul s-a ~ de-a lungul.) 2. a exploda. (Un proiectil s-a ~ în aer.) 3. a crăpa, a despica, a spinteca, a tăia, (reg.) a sfărîma. (A ~ lemne pentru foc.) 4. a sfărîma, (reg.) a strica. (~ nuci, ~ alune.) 5. a (se) rupe. (Gheața s-a ~ sub el.) 6. a (se) găuri, a (se) perfora. (Blidul s-a ~ în fund.) 7. a forța, a strica, a viola, (înv.) a silnici. (A ~ încuietoarea ușii.) 8. a devasta, a jefui, a prăda, (livr.) a devaliza. (Bandiții au ~ banca.) 9. a (se) deschide. (S-a ~ abcesul.) 10. a se sfărîma, a se zdrobi. (Valurile se ~ de țărm.) 11. a străpunge. (A ~ frontul.)

spárge vb. I (inform.) A intra ilegal într-o rețea de calculatoare ocolind măsurile de securitate ◊ „[Călin Mateiaș] a spart calculatoarele Pentagonului și a fost dat în urmărire de FBI” Ev.z. 18 I 97 p. 3

a se sparge gașca expr. (d. un grup de prieteni, o bandă de hoți etc.) a se împrăștia, a se risipi, a se dezmembra.

a sparge la buburuză expr. (obs.) a dezvirgina, a deflora.

a sparge la nas expr. (intl.) a bate.

a sparge prapurele (cuiva) expr. (er. – d. bărbați) a dezvirgina, a deflora.

a-i sparge (cuiva) geamurile expr. (adol., sport. – la fotbal) a strecura mingea printre picioarele adversarului.

a-i sparge (cuiva) ghiocul expr. (er. – d. bărbați) a avea un contact sexual brutal.

sparge, sparg I. v. t. 1. a bate rău de tot. 2. a cheltui mult, a risipi (o sumă mare de bani). 3. a dezvirgina, a deflora. II. v. r. (pol.) a mărturisi.