SPÁGĂ s. f. v. spangă.

SPÁNGĂ, spăngi, s. f. (Înv.) Spadă. ♦ Baionetă. [Var.: spágă, șpágă, șpángă s. f.] – Cf. rus. șpaga.

ȘPÁGĂ2 s. f. v. spangă.

ȘPÁNGĂ s. f. v. spangă.

SPÁGĂ s. f. v. spangă.

SPÁNGĂ, spăngi, s. f. (Înv.) Spadă. ♦ Baionetă. [Var.: spágă, șpágă, șpángă s. f.] – Cf. rus. șpaga.

ȘPÁGĂ2 s. f. v. spangă.

ȘPÁNGĂ s. f. v. spangă.

SPÁGĂ s. f. v. spangă.

SPÁNGĂ, spăngi, s. f. (Învechit și popular) 1. Sabie lată cu două tăișuri; spadă. Te-ai jucat de-a potera și haiducii și era să-ți scoată ochii un poteraș cu o spangă. PAS, Z. I 36. Luni pe la amiază, pe cînd eram în ulița mare, în mijlocul tîrgului, îmi iese înainte un împiegat cu guler roșu și cu spangă. GHICA, S. A. 97. 2. Baionetă. Învîrtea în mînă pușca lui cu spangă, strigind mereu «aici, aici». CAMIL PETRESCU, O. II 60. În dreapta, în fund, răzemată de fereastră, o pușcă de gardist cu spanga atîrnată lîngă ea. CARAGIALE, O. I 43. ◊ Expr. A lua (pe cineva) în spăngi (sau în spangă) = a brutaliza (pe cineva); a aresta. (A duce, a aduce sau a fi) între spăngi = (a duce, a aduce sau a fi) sub escortă. Am ordin de la căpitan s-o aduc între spăngi la urma ei, ori de unde ar fi. HOGAȘ, H. 85. Cu spanga = cu forța, forțat. – Variante: spágă (NEGRUZZI, S, III 300), șpágă (CREANGĂ, P. 311), șpángă (CAMILAR, N. I 387, SADOVEANU, P. S. 62) s. f.

ȘPÁGĂ1 s. f. v. spangă.

ȘPÁNGĂ s. f. v. spangă.

spángă (înv.) s. f., g.-d. art. spắngii; pl. spăngi

spángă s. f., g.-d. art. spăngii; pl. spăngi

SPÁNGĂ s. v. baionetă, sabie, spadă, tesac.

șpágă (-ắgi), s. f. – 1. Spadă. – 2. Baionetă. – Var. spa(n)gă. Sl., cf. sb., rus. špaga (Cihac, II, 392; Tiktin; Sanzewitsch 210), var. cu n poate prin intermediul ngr., cf. ngr. σπάγος și σπάγγος „funie”.

ȘPAGĂ s.f. (Mold., ȚR) Armă albă. A: Au sărit pe o fereastră cu șpaga a mînă în gloata turcilor. PSEUDO-MUSTE. Au lepădat spăgile. NECULCE. Au întrat în Iași cu mare alai și cu multă oaste cu spegele scoase din teacă. CANTA; cf. IM 1754, 72v. B: Au scos șpaga și l-au jungheat. R. POPESCU. Care nevoie văzînd straordinariul și ceialalți, au scos șpăgile să se apere. IM 1730, 102r. Variante: spagă (NECULCE; CANTA). Etimologie: rus. špaga.

spángă, spăngi, s.f. (înv. și reg.) 1. spadă; baionetă. 2. pumnal lung și îngust purtat într-un baston-teacă; șiș.

șpágă s.f. (înv.) 1. spadă, spangă; baionetă. 2. șperț.

șpấgă s.f. (reg.) cenușă.

spangă f. sabie-baionetă: scoase spanga și dețe în el ISP.; a lua în spăngi, a bate cumplit. [Formă nazalizată din șpagă].

șpagă f. 1. spangă: să-l străpungi cu șpaga AL.; 2. spatie. [Rus. ȘPAGA].

spángă și șpángă (Mold. Munt.) și șpágă (Mold.) f., pl. ăngĭ, ăgĭ (rus. špága, rut. špada, sîrb. špada, spaga, d. it. spada, spadă). Vechĭ. Azĭ fam. Armă împungătoare (spadă, sabie orĭ baĭonetă). A lua la spangă, a lua în fiulă. V. șpagă 2.

1) șpágă, V. spangă.

șpángă, V. spangă.

spangă s. v. BAIONETĂ. SABIE. SPADĂ. TESAC.