SPAHÍU1, spahii, s. m. Soldat dintr-un corp de cavalerie otomană recrutat din rândurile aristocrației militare. – Din tc. sipahi.

SPAHÍU2, spahii, s. m. Militar din vechea cavalerie indigenă a coloniilor franceze din nordul Africii. – Din fr. spahi.

SPAHÍU1, spahii, s. m. Soldat dintr-un corp de cavalerie otomană recrutat din rândurile aristocrației militare. – Din tc. sipahi.

SPAHÍU2, spahii, s. m. Militar din vechea cavalerie indigenă a coloniilor franceze din nordul Africii. – Din fr. spahi.

SPAHÍU, spahii, s. m. (Învechit și arhaizant) 1. Militar din vechea cavalerie turcească. Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah, și spahii Vin de-ntunecă pămîntul, la Rovine, în cîmpii. EMINESCU, O. I 146. Intrase în Moldavia, întovărășit de șepte mii spahii. NEGRUZZI, S. I 137. 2. Militar din cavaleria indigenă a coloniilor franceze din Africa de nord.

spahíu s. m., art. spahíul; pl. spahíi, art. spahíii (-hi-ii)

spahíu (soldat otoman, militar din coloniile franceze din Africa) s. m., art. spahíul; pl. spahíi, art. spahíii (sil. -hi-ii)

spahíu (-íi), s. m. – Cavaler turc. Tc. (per.) sipahi (Șeineanu, II, 326), cf. ngr. σπάής, bg., sb. spahija, fr. spahi, cipaye.

spahii m. pl. corp de călărași turci, în opozițiune cu ienicerii: turcilor, spahiilor, nu dați vânt săbiilor POP. [Turc. SIPAHI, călăreț].

spahíŭ m. (ngr. spahis, d. turc. [d. pers.] sipahi, călăraș posesor de feud; fr. spahi. V. cipaĭ). Călăraș turcesc orĭ arăbesc. Călăraș indigen în serviciu Franciiĭ în nordu Africiĭ.

SPAHIU subst. (cavaler turc). 1. Spahiul mare ban (IO 108); – din Vîlsănești (AO XII 341); – Ionașco, olt. (Sd VI 497); – Stan 1570 (Păc 178); Spahii, ceată, olt. (Î Div). 2. Spațiul Radu, olt. (Sd VI 459).