chiosáv am [At: ALRM / Pl: ~i / E: bg кocaвь cf srb cósav] (Reg) Spân.

chioșắc sm, a [At: ALRM II/I, h. 81 / Pl: ? / E: tc kjosik] 1-2 (Reg) (Om) spân.

SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.

SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.

SPÎN, -Ă, spîni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Căruia nu-i crește barbă și mustață (aproape) deloc. Un bărbat uriaș cu fața spînă se ridică. CAMILAR, N. I 184. Era un om fără vîrstă, scund și cu ochii șterși. Zîmbea încremenit cu obrazu-i spîn. SADOVEANU, B. 22. Era mic, subțire, puțin cam spîn și vioi ca o veveriță. GALACTION, O. I 213. Dragu-mi-i fecioru spîn, Că-i și tînăr și bătrîn. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 460. ♦ (Substantivat, m.) Bărbat căruia nu-i crește barbă și mustață. Din lipsă de umezeală, grîul în multe locuri răsărise ca barba spînului; ici un fir, colo un fir. SADOVEANU, M. C. 176. Spînul vrea să-ți răpuie capul cu orice chip și de aceea te-a trimis să-i aduci sălăți din grădina ursului. CREANGĂ, P. 213. ◊ Expr. A trage nădejde ca spînul de barbă v. barbă (1).

SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. Căruia nu-i crește (aproape) deloc barbă și mustață. Față spână. Om spân. ◊ (Substantivat, m.) Spânul vrea să-ți răpuie capul (CREANGĂ). – Lat. *spanus (< gr.).

!spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spấnă, pl. spấne

spân adj. m., pl. spâni; f. sg. spână, pl. spâne

SPÂN adj. (reg.) spânău, spânzac, spânzatic. (Om ~.)

spîn (-ni), adj. m. – Glabru, fără păr. – Mr. spîn. Gr. σπάνος, de la στάνυς „lipsă de densitate” (Densusianu, Hlr., 345; Philippide, II, 14 și 733; Bezdechi, Dacor., IV, 1282; REW 8118b; Rohlfs, EWUG, 2012; Rosetti, II, 68; Sandfeld 29), cf. alb. spënk, sl. spanŭ. Prezența unui intermediar lat. *spanus nu pare o ipoteză posibilă și nici necesară (calabr., sicil. spanu este împrumut direct din gr.). Der. din sl. este posibilă, dar se lovește de dificultatea trecerii lui an › în, care este aceeași din cuvintele mult discutate, jupîn, smîntînă, stînă și stăpîn. – Der. spînatic (var. spînatec), adj. (glabru).

SPÂN ~ă (~i, ~e) și substantival (despre bărbați) Căruia nu-i crește barbă și mustăți. /<lat. spanus

spân a. și m. imberb. [Gr. bizantin SPANÓS].

spîn, -ă adj. (mgr. spanós, spin). Căruĭa nu-ĭ crește barba și mustățile: om spîn, față spînă. A trage nădejde ca spînu de barbă (saŭ: ca prepelița de coadă), a spera în zadar.

SPÎN adj. (reg.) spînău, spînzac, spînzatic. (Om ~.)

SPÎN subst. 1. Spînul, olt. (Hur; Glos) etc. 2. Spînescu. 3. Spînaci, Neagoe (Glos). 4. Spînei, M. Spânei, V. (Sd VII 239). 5. Spînul scris și Spenea (Iorga, Observații, BCI X 82); Spenea (Dm; Sur I; Drj 56; Sd XVI 73); – Giurgea 1411 (Mih 4). 6. + Tănasie: Spănasie (Sd XVI). V. și Span 3.

când o face spânul barbă expr. niciodată.