SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător de rang mic care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate, în timp de pace, și atribuții militare, în timp de război. – Spătar2 + suf. -el.

SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător de rang mic care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate, în timp de pace, și atribuții militare, în timp de război. – Spătar2 + suf. -el.

SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. Boier de rang mic în principate, avînd în timp de pace însărcinarea de a păzi ordinea la sate, iar în timp de război atribuții militare.

SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. (Înv.) Boier cu rang mic în țările românești, care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate în timp de pace, precum și atribuții militare în timp de război. – Din spătar2 + suf. -el.

spătărél s. m., pl. spătăréi, art. spătăréii

spătărél s. m., pl. spătăréi, art. spătăréii

SPĂTĂRÉL ~i m. (în evul mediu) Boier de rang inferior spătarului care supraveghea ordinea la sate și avea împuterniciri militare în timp de război. /spătar + suf. ~el

spătărei m. pl. ostași de sub comanda Marelui Spătar.

spătărél m., pl. eĭ (dim. d. spătar. Cp. cu portărel). Pl. Vechĭ. Ostașĭ de supt comanda mareluĭ spătar. V. silictar.