spătărel definitie

9 definiții pentru spătărel

SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător de rang mic care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate, în timp de pace, și atribuții militare, în timp de război. – Spătar2 + suf. -el.
SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător de rang mic care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate, în timp de pace, și atribuții militare, în timp de război. – Spătar2 + suf. -el.
SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. Boier de rang mic în principate, avînd în timp de pace însărcinarea de a păzi ordinea la sate, iar în timp de război atribuții militare.
SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. (Înv.) Boier cu rang mic în țările românești, care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate în timp de pace, precum și atribuții militare în timp de război. – Din spătar2 + suf. -el.
spătărél s. m., pl. spătăréi, art. spătăréii
spătărél s. m., pl. spătăréi, art. spătăréii
SPĂTĂRÉL ~i m. (în evul mediu) Boier de rang inferior spătarului care supraveghea ordinea la sate și avea împuterniciri militare în timp de război. /spătar + suf. ~el
spătărei m. pl. ostași de sub comanda Marelui Spătar.
spătărél m., pl. eĭ (dim. d. spătar. Cp. cu portărel). Pl. Vechĭ. Ostașĭ de supt comanda mareluĭ spătar. V. silictar.

spătărel dex

Intrare: spătărel
spătărel substantiv masculin