spărtură definitie

12 definiții pentru spărtură

SPĂRTÚRĂ, spărturi, s. f. 1. Crăpătură, gaură, deschizătură produsă prin spargere. 2. Ciob, așchie (produse prin spargere). 3. Fig. Dezbinare, disensiune, ruptură. – Spart2 + suf. -ură.
SPĂRTÚRĂ, spărturi, s. f. 1. Crăpătură, gaură, deschizătură produsă prin spargere. 2. Ciob, așchie (produse prin spargere). 3. Fig. Dezbinare, disensiune, ruptură. – Spart2 + suf. -ură.
SPĂRTÚRĂ, spărturi, s. f. 1. Gaură, deschizătură (produsă prin spargere, prin distrugere sau rupere). Umbrele amurgurilor intrau prin spărturi, prin colțurile ruinii. SADOVEANU, O. III 583. Pereții văruiți de curînd de-abia se văd prin spărturile gardului. REBREANU, I. 10. În cealaltă parte a șurii, știam o spărtură. Pe acolo, în bătaia lunii aș fi putut vedea tot. DUNĂREANU, N. 36. ◊ (Poetic) Se vede oiștea carului-mare printr-o spărtură din norii negri. DUMITRIU, P. F. 21. Soarele se ivi într-o spărtură de nouri, aprinzînd mii de curcubeie pe cîmpurile înzăpezite. REBREANU, N. 96. ♦ Deschizătură. Nu i se vede decît brațul gol, care iese printr-o spărtură a vălului, și în care ține o făclie de ceară. NEGRUZZI, S. III 379. 2. (Mai ales la pl.) Bucată rezultată în urma spargerii unui obiect; ciob, așchie. Spre sud-est de satul Ibănești este o siliște veche... unde se găsesc încă bucăți de fier, hîrburi, spărturi de cărămidă și alte obiecte vechi. ODOBESCU, S. II 225. ♦ (Rar) Schijă. La sfîrșitul bombardamentului, o spărtură mare mă atinse pe mînă. CAMIL PETRESCU, U. N. 375. 3. Fig. Dezbinare, disensiune, ruptură.
spărtúră s. f., g.-d. art. spărtúrii; pl. spărtúri
spărtúră s. f., g.-d. art. spărtúrii; pl. spărtúri
SPĂRTÚRĂ s. 1. ciobitură, ciocnitură, crăpătură, fisură, plesnitură. (~ unui vas de lut.) 2. ciob, hârb, țandără, (reg.) breanc, (Ban.) tioc. (O ~ dintr-o oală de lut.) 3. deschizătură, gaură. (A pătruns printr-o ~.) 4. gaură, ruptură, (înv.) frântură. (O ~ în corpul unei nave.)
SPĂRTÚRĂ s. v. chei, defileu, ruptură, sfâșietură, spintecătură, strâmtoare.
SPĂRTÚRĂ ~i f. 1) Deschizătură produsă prin spargere. 2) fig. Dezbinare provocată de nepotrivirea unor interese. /spart + suf. ~ură
spărtură f. 1. efectul spargerii; 2. locul unde s’a spart, gaură.
spărtúră f., pl. ĭ. Rezultatu spargeriĭ, gaură într’un plan: peatra a făcut o spărtură în geam, ghiuleaua în zid.
spărtu s. v. CHEI. DEFILEU. RUPTURĂ. SFÎȘIETURĂ. SPINTECĂTURĂ. STRÎMTOARE.
SPĂRTU s. 1. ciobitură, ciocnitură, crăpătură, fisură, plesnitură. (~ a unui vas de lut.) 2. ciob, hîrb, țandără, (reg.) breanc, (Ban.) tioc. (O ~ dintr-o oală de lut.) 3. deschizătură, gaură. (A pătruns printr-o ~.) 4. gaură, ruptură, (înv.) frîntură. (O ~ în corpul unei nave.)

spărtură dex

Intrare: spărtură
spărtură substantiv feminin