SPĂLĂȚÉL, -ÍCĂ, spălăței, -ele, adj. (Fam.) Cu aspect și ținută îngrijită, curat îmbrăcat, prezentabil; curățel. – Spălat2 + suf. -el.

SPĂLĂȚÉL, -ÍCĂ, spălăței, -ele, adj. (Fam.) Cu aspect și ținută îngrijită, curat îmbrăcat, prezentabil; curățel. – Spălat2 + suf. -el.

SPĂLĂȚÉL, -ÍCĂ, spălăței, -ele, adj. Cu înfățișare plăcută; curat îmbrăcat, îngrijit, prezentabil; curățel. Împăratul, dacă văzu pe cioban dichisit, spălățel, cu toate curate pe dînsul și cu mustăcioara mijindă, îi plăcu și lui. ISPIRESCU, L. 250. Lins la ceafă, dres la față, sprintenel și spălățel. HASDEU, R. V. 117.

spălățél (fam.) adj. m., pl. spălățéi; f. spălățícă, pl. spălățéle

spălățél adj. m., pl. spălățéi; f. sg. spălățícă, pl. Spălățéle

SPĂLĂȚÉL adj. v. îngrijit.

SPĂLĂȚEL adj. curățel, îngrijit, spălat, (înv. și reg.) acurat, (fig.) scuturat. (Un om mai ~.)

spălățel, -ică, spălăței, – ele adj. cu aspect și ținută îngrijită, curat îmbrăcat, prezentabil; curățel