SPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, spăimântători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântător. – Spăimânta + suf. -ător.

SPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, spăimântători, -oare, adj. (Înv. și pop.) Înspăimântător. – Spăimânta + suf. -ător.

ÎNSPĂIMÎNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, grozav, înfricoșător. Plîngerile copiilor, bocetele mamelor porneau o înspăimîntătoare melodie a durerii. SADOVEANU, O. I 512. Un muget înspăimîntător a cutremurat văzduhul, și taurul s-a prăbușit în genuchi. SANDU-ALDEA, U. P. 28. ♦ (Adverbial) Foarte tare, foarte. – Variantă: (învechit) spăimîntătór, -oáre (ISPIRESCU, M. V. 19) adj.

SPĂIMÎNTĂTÓR, -OÁRE adj. v. înspăimîntător.

spăimântătór (înv., pop.) adj. m., pl. spăimântătóri; f. sg. și pl. spăimântătoáre

spăimântătór adj. m., pl. spăimântătóri; f. sg. și pl. spăimântătoáre

SPĂIMÂNTĂTÓR adj. v. groaznic, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, înspăimântător, oribil.

spăimântător a. care spăimântă.

spăĭmîntătór și (maĭ des) însp-, -oáre adj. Care înspăĭmintă, formidabil: tunete înspăĭmîntătoare. Oribil, îngrozitor: o uricĭune înspăĭmîntătoare. Adv. În mod spăĭmîntâtor: lupiĭ urlaŭ înspăĭmîntător.

spăimîntător adj. v. GROAZNIC. ÎNFIORĂTOR. ÎNFRICOȘĂTOR. ÎNGROZITOR. ÎNSPĂIMÎNTĂTOR. ORIBIL.