SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

SPÂRCI s. m. v. spârc.

SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

SPÂRCI s. m. v. spârc.

SPÎRC1, spîrci, s. m. (Familiar) Copilandru, pici, puști, prichindel; mucos. Spîrci cu cașul la gură, care fac pe deziluzionații și pe săturații de viață. VLAHUȚĂ, O. A. I 188. – Variantă: spîrci (C. PETRESCU, A. R. 19) s. m.

SPÎRCI s. m. v. spîrc1.

spârc1 (fam.) (persoană) s. m., pl. spârci

spârc2 (pop.) (obiect) s. n., pl. spấrcuri

spârc (persoană) s. m., pl. spârci

spârc2, spấrcuri, s.n. și spârci, s.m. 1. (s.n.) bucată de slănină; șorici fript. 2. (înv.) bucată mică de carne de proastă calitate, slabă, de piele sau de pieliță. 3. (în sintagmă) spârcul nasului = cartilagiul nasului. 4. (s.m.; deprec.) copilandru; persoană lipsită de importanță.

spârc m. copilandru: spârci cu cașul la gură. [Buc. spârc, slănină = pol. SZPYRKA].

spîrc n., pl urĭ (cp. cu spîrcuĭ și pîrcĭ). Nord. Fășie (bucățică) de carne, de pele (V. jarcă). S.m. Pîrcĭ, picĭ, prichindel.