spârc definitie

14 definiții pentru spârc

SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.
SPÂRC, (1) spârcuri, s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.
SPÎRC1, spîrci, s. m. (Familiar) Copilandru, pici, puști, prichindel; mucos. Spîrci cu cașul la gură, care fac pe deziluzionații și pe săturații de viață. VLAHUȚĂ, O. A. I 188. – Variantă: spîrci (C. PETRESCU, A. R. 19) s. m.
SPÎRC2, spîrcuri, s. n. (Mold., Bucov.) Bucată mică de carne slabă, fără grăsime; zgîrci, cartilaj. Și-au oprit pentru sine carnea cea mai grasă și mai frumoasă, iar celuialalt i-au dat mai mult ciolane, spîrcuri. SBIERA, P. 254. ♦ Bucățică, fîșie. Cînd m-ar vedea ai mei că îmblu cu un spîrc de piele ca aiesta, n-aș ști unde să mă ascund de rușine. SBIERA, P. 179.
spârc1 (fam.) (persoană) s. m., pl. spârci
spârc2 (pop.) (obiect) s. n., pl. spấrcuri
spârc (persoană) s. m., pl. spârci
spârc (obiect) s. n., pl. spârcuri
spîrc (-curi), s. n.1. Bucată, tranșă, mai ales de piele sau de cartilaj. – 2. Mucos, puști. Origine incertă, probabil expresivă, cf. sfîrc, cu care are o strînsă legătură fonetică și semantică. – Der. spîrcui, vb. (a sfîșia, a sfîrtica, a rupe în bucăți; înv., a distruge, a nimici; Trans., a fura; refl., înv., a se da învins, a se împrăștia); spîrcîi (var. spîrcăi), vb. refl. (a avea diaree, a fi deranjat la stomac), var. a cuvîntului anterior; spîrcaci (var. spurcaci), s. m. (pasăre, Otis tetrax), cf. numele său fr. canepetière, var. prin contaminare cu a spurca; spîrcîitor, adj. (bolnav de diaree); spîrcîială, s. f. (excremente).
SPÂRC ~uri n. Bucată mică de carne de calitate inferioară, cu pielițe și zgârcituri. /<ucr. špyrka, pol. szperka
spârc2, spấrcuri, s.n. și spârci, s.m. 1. (s.n.) bucată de slănină; șorici fript. 2. (înv.) bucată mică de carne de proastă calitate, slabă, de piele sau de pieliță. 3. (în sintagmă) spârcul nasului = cartilagiul nasului. 4. (s.m.; deprec.) copilandru; persoană lipsită de importanță.
spârc1! interj., s.n. (reg.) 1. (interj.) cuvânt care imită zgomotul produs de un lichid, de o materie fluidă care iese forțat printr-un orificiu. 2. (adjectival) murdar. 3. (s.n.) tâșnitură dintr-un lichid; stropitură, spârcâitură, găinaț.
spârc m. copilandru: spârci cu cașul la gură. [Buc. spârc, slănină = pol. SZPYRKA].
spîrc n., pl urĭ (cp. cu spîrcuĭ și pîrcĭ). Nord. Fășie (bucățică) de carne, de pele (V. jarcă). S.m. Pîrcĭ, picĭ, prichindel.

spârc dex

Intrare: spârc (persoană; -i)
spârc persoană; -i substantiv masculin
Intrare: spârc (obiect; -uri)
spârc obiect; -uri substantiv neutru