SPÂNZURÁ, spấnzur,
vb. I.
1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (
2). ◊
Expr. (
Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦
Refl. A se sinucide, strangulându-se.
2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊
Expr. (
Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦
Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦
Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva).
3. Intranz. (
Înv. și
pop.; în
expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de...
4. Tranz. Fig. (
Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil
lat. *expendiolare. SPÂNZURÁ, spấnzur,
vb. I.
1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (
2). ◊
Expr. (
Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează în mod nelimitat de puterea, de autoritatea sa. ♦
Refl. A se sinucide, strangulându-se cu ștreangul.
2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊
Expr. (
Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦
Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦
Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva în partea superioară).
3. Intranz. (
Înv. și
pop.; în
expr.) A spânzura de... (sau de la... ) = a depinde de..., a fi condiționat de...
4. Tranz. Fig. (
Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil
lat. *expendiolare. SPÎNZURÁ, spî́nzur,
vb. I.
1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva, de obicei în urma unei sentințe de condamnare, prin spînzurătoare. Boierule, n-am ce zice, omoară-mă, spînzură-mă, n-am ce face. ISPIRESCU, L. 176. Satul, văzînd că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spînzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire și altora. CREANGĂ, P. 329. ◊ (
Absol., în
expr.)
A tăia și a spînzura, se spune despre cel care abuzează în mod nelimitat de puterea, de autoritatea sa. ♦
Refl. A se sinucide strangulîndu-se cu ștreangul. Se jura... că mai curînd se spînzură decît să mai vîndă o palmă de loc. REBREANU, I. 49. Are de gînd să se spînzure în cuiu lui, dacă nu-i vei da pe Măndica. ALECSANDRI, T. I 331. Uite, maică, urîtul Cum îmi poartă inelul... De-aș ști, maică, că m-ai da, Mai bine m-aș spînzura. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 274.
2. Tranz. A agăța, a atîrna, a anina, a suspenda un obiect (cu unul din capete), lăsînd restul să atîrne liber în jos. A întins o sfoară de la balamaua ușii pînă la fereastră, a spînzurat pe ea hainele. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 10. [Decorațiile] unii le poartă la piept, alții le spînzură de gît. ALECSANDRI, T. I 84. Au poroncit să spinzure de catarturi fînarile (= felinarele) corăbiei. DRĂGHICI, R. 20. ◊ (Poetic) Trei pruni frățîni, ce stau să moară, Își tremur’ creasta lor bolnavă. Un vînt le-a spînzurat de vîrfuri Un pumn de fire de otavă. GOGA, P. 19. ◊
Fig. (Sugerînd ideea de încetare a unei activități). Ah! de cîte ori voit-am Ca să spînzur lira-n cui Și un capăt poeziei Și pustiului să pui. EMINESCU, O. I 105. ◊
Expr. A spînzura (cuiva)
lingurile la brîu (sau
de gît) = a nu da de mîncare (celui care vine tîrziu la masă). Cînd să ne deie bucate, giupînu bucătar ne spînzură lingurile la brîu și se duce la primblare. ALECSANDRI, T. 40. ◊
Refl. pas. La cea mai mică greșeală dregătorească... capul vinovatului se spînzura în poarta curții cu o țidulă vestitoare greșealei lui. NEGRUZZI, S. I 143. ♦
Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strîns) de cineva sau de ceva; a se atîrna. Te-ai spînzurat de mîna lui și ai străbătut cu el, printre oameni și trăsuri, bulevardul. PAS, Z. I 17. Oamenii făceau o foarte complicată echilibristică, spînzurîndu-se de șipcile gardurilor. id. ib. 107. ◊
Fig. Știi tu să pui picior peste picior și să te spînzuri de gîtul bărbaților? CĂLINESCU, E. O. I 50. ♦
Intranz. A atîrna, a cădea liber în jos (fiind prins sau suspendat de ceva). Două rînduri de icoane spînzurau pe perete, deasupra candelei. DUMITRIU, N. 180. Sub fereastra din colț spînzura firma albă pe care scria cu slove roșii numele unei gazete umoristice. I. BOTEZ, ȘC. 60. Mînele ei spînzurau în jos ca la un copil vinovat. EMINESCU, N. 9. La o vatră, pe cîrlige, spînzură un ceaun mare. BELDICEANU, P. 53.
3. Intranz. (Învechit, în
expr.)
A spînzura de... (sau
de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... O ceată de pedestrime... de la dînsa spînzură soarta bătăliei. BĂLCESCU, O. II 91. Aș zice și aș face cît spînzură de mine. ALEXANDRESCU, M. 254.
4. Tranz. Fig. (Familiar, cu privire la bani) A cheltui (fără rost), a consuma (pe fleacuri). Aveai in buzunar și 10 bani pe care îți propuneai să-i spînzuri bînd bragă. PAS, Z. I 139.
spânzurá (a ~) vb.,
ind. prez. 3 spấnzură
spânzurá vb., ind. prez. 1 sg. spânzur, 3 sg. și pl. spânzură; part. spânzurát SPÂNZURÁ vb. 1. a (se) strangula. (S-a ~ și a murit.) 2. (rar) a atârna. (Pe vinovat l-au ~ în furci.) 3. a (se) agăța, a (se) atârna, a (se) prinde, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acroșa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgrepțăna, (reg.) a (se) tăgârța, (prin Munt.) a (se) atăgârța, (Transilv.) a (se) împrinde. (A ~ ceva în cui.) 4. a atârna, a sta. (Pe perete ~ un tablou.) 5. a atârna, a cădea, a curge. (Părul îi ~ pe spate.) SPÂNZURÁ vb. v. atârna, depinde. spînzurá (-r, -át), vb. –
1. A atîrna, a agăța. –
2. A-și pune ștreangul de gît. –
3. A sta atîrnat, suspendat. –
4. A depinde. –
5. (
Refl.) A se agăța, a se prinde, a se apuca de un obiect mai înalt. –
6. (
Refl.) A cheltui fără rost. –
Mr. (a)spindur(are),
megl. spinzur(ari).
Lat. pendĕre, prin intermediul unei
der. mai puțin clară; *pendiāre (Pușcariu 1623), care pare dificil; *pendŭlāre (Meyer, Alb. St., IV, 74), care nu ar fi posibil; *expendĭolāre (Pascu, I, 159; Candrea; Scriban;
cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 286 și Tiktin),
cf. it. penzolare, care se potrivește fonetic dar pare greu de admis în
lat. Uz general (ALR, I, 288).
Der. spînzurat,
adj. (atîrnat, agățat;
s. m., poznaș, ștrengar); spînzurătoare,
s. f. (instrument de spînzurat, furci).
A SPÂNZURÁ spânzur 1. tranz. 1) (un obiect) A prinde în (sau de) ceva, lăsând să atârne liber în jos; a anina; a agăța; a suspenda; a atârna. * ~ cuiva lingurile la brâu (sau de gât) a lăsa flămând. 2) A omorî prin strangulare. * A tăia și ~ a face abuz de putere. 2. intranz. A atârna liber în jos. /<lat. expendiolare A SE SPÂNZURÁ mă spănzur intranz. A-și pierde viața prin strangulare (cu ștreangul). /<lat. expendiolare spânzurà v.
1. a atârna: de câte ori voit-am să spânzur lira ’n cuiu EM.;
2. a pune în spânzurătoare: au spânzurat pe hoț;
3. fig. a depinde: dela ceată spânzura soarta bătăliei BALC. [Lat. EXPENDULARE].
spî́nzur, a -
á v. intr. (lat. *ex-pendeolare, d. ex-pendére, a spînzura [intr.]; it. spenzolare, a se bălălăĭ. V.
apăs, pasă, de-pind, pendent). Atîrn, îs atîrnat: struguriĭ spînzuraŭ (maĭ des atîrnaŭ) de butuc, o medalie îi spînzura pe pept. Fig. Rar. Vechĭ. Depind. V. tr. Atîrn, anin, agăț, pun în cuĭ ș. a.: și-a spînzurat pușca’n cuĭ, haĭna de-o crangă. Pun în spînzurătoare, ucid pin spînzurare: a spînzura un tîlhar de un copac. V. refl. Mă sinucid pin spînzurare, mă strangulez: Iuda s’a spînzurat. Mă cațăr, mă suĭ: copiiĭ se spînzură pin copacĭ.
spînzura vb. v. ATÎRNA. DEPINDE. SPÎNZURA vb. 1. a (se) strangula. (S-a ~ și a murit.) 2. (rar) a atîrna. (Pe vinovat l-au ~ în furci.) 3. a (se) agăța, a (se) atîrna, a (se) prinde, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acroșa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgrepțăna, (reg.) a (se) tăgîrța, (prin Munt.) a (se) atăgîrța, (Transilv.) a (se) împrinde. (A ~ ceva în cui.) 4. a atârna, a sta. (Pe perete ~ un tablou.) 5. a atîrna, a cădea, a curge. (Părul îi ~ pe spate.) spânzurá vb. I (în combinație cu bani, parale, chenzina, salariul etc.; lb. vorbită) A cheltui ◊ „Am spânzurat toți banii în magazinul ăsta.” (Comunicat de M. Caragiu-Marioțeanu) a spânzura banii expr. (
glum.) a cheltui exagerat de mult; a cheltui fără discernământ; a fi risipitor.