SPÂNȚUÍ vb. IV v. spânzui.

SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

SPÂNȚUÍ vb. IV v. spânzui.

SPÂNZUÍ, spânzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trata cu spânz un animal bolnav. [Var.: spânțuí vb. IV] – Spânz + suf. -ui.

SPÎNȚUÍ vb. IV v. spînzui.

SPÎNZUÍ, spînzuiesc, vb. IV. Tranz. A trata un animal bolnav cu rădăcină de spînz. Nu mai am purcea... A dat brînca în porci... I-am găurit urechea, am spînzuit-o, degeaba. A murit. STANCU, D. 263. – Variantă: (regional) spînțuí (SADOVEANU, F. J. 537) vb. IV.

spânzuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 să spânzuiáscă

spânzuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spânzuiésc, imperf. 3 sg. spânzuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. spânzuiáscă

SPÂNZUÍ vb. (reg.) a spânzi, (Ban.) a înierba. (A ~ o vită bolnavă.)