sositor definitie

5 definiții pentru sositor

SOSITÓR, -OÁRE, sositori, -oare, adj. (Pop.) Care sosește, care vine, ajunge undeva. ◊ Bob sositor = bob (folosit în ghicitul cu bobii) care cade stingher în partea dreaptă a ciurului și care este socotit că prevestește sosirea cuiva; p. ext. musafir care sosește pe neașteptate. – Sosi + suf. -tor.
SOSITÓR, -OÁRE, sositori, -oare, adj. (Rar) Care sosește, care vine, ajunge undeva. ◊ Bob sositor = bob (folosit în ghicitul cu bobii) care cade stingher în partea dreaptă a ciurului și care este socotit că prevestește sosirea cuiva; p. ext. musafir care sosește pe neașteptate. – Sosi + suf. -tor.
SOSITÓR, -OÁRE, sositori, -oare, adj. Care sosește, care vine, ajunge undeva. Gloatele barbare cu Aripert al lor Primeau puteri într-una din gloate sositoare. COȘBUC, P. I 163. Vine, vine... iată-l sositor. ALECSANDRI, T. 977. ◊ Expr. Bob sositor = bob (folosit în ghicitul cu bobii) care cade stingher în partea dreaptă a ciurului și care este socotit că prevestește sosirea cuiva; p. ext. musafir care sosește pe neașteptate. Uită-te singură, sufletul mămucăi, și nu te mai îndoi. Rămîne bob stingher iarăși, adică bob sositor, întăi cu mîhnire și la urmă cu bucurie. SADOVEANU, Z. C. 208. Poftirea lui cuconu Ioniță era numai așa, de formă, căci d-lui era, mai totdeauna, bob sositor. HOGAȘ, H. 13.
sositór (pop.) adj. m., pl. sositóri; f. sg. și pl. sositoáre
sositór adj. m., pl. sositóri; f. sg. și pl. sositoáre

sositor dex

Intrare: sositor
sositor adjectiv