SOREÁN, soreni, s. m. (Iht.; pop.) Obleț. – Soare + suf. -ean.

SOREÁN, soreni, s. m. (Iht.; pop.) Obleț. – Soare + suf. -ean.

SOREÁN, soreni, s. m. (Iht.) Obleț. O știucă se zvîrli pe fața bălții, fulgerînd după soreni. SADOVEANU, O. A. II 146.

soreán (pop.) s. m., pl. soréni

soreán s. m., pl. soréni

SOREÁN s. 1. v. obleț. 2. (Leucaspius delineatus) (prin Transilv.) muscan.

SOREÁN s. v. biban-soare, caracudă, caras.

SOREÁN ~éni m. Pește dulcicol de talie mică, cu solzi mărunți, argintii, având gura oblică; obleț; albișoară. /soare + suf. ~ean

sorean m. Mold. soiu de pește cu solzii lucitori numit și soreață (Alburnus lucidus). [Derivat din soare].

soreán și zoreán m., pl. enĭ (Cp. cu rut. zorĕányĭ, înstelat, d. zórĕa, stea, pin aluz. al asemănarea luĭ cu ocheana. V. ocheană 2). Est. Un mic pește argintiŭ numit și săbioară (alburnus lúcidus), maĭ mic de cît ocheana, cu care seamănă perfect. – în Olt. și soreață, pl. ețe? La Tkt. zorean, alt pește (blicca), care e un fel de plătică. V. obleț și rîbiță.

sorean s. v. BIBAN-SOARE. CARACUDĂ. CARAS.

SOREAN s. (IHT.) 1. (Alburnus alburnus) albișoară, obleț, (reg.) arvat, sabiță, săbioară, soreancă, soreață, sureatcă, uclei, (Dobr.) stoicesc, (Munt.) stoiceț. 2. (Leucaspius delineatus) (prin Transilv.) muscan.

soreancă s. v. ALBIȘOARĂ. FLOAREA-SOARELUI. OBLEȚ. SOREAN.