SORȚÁR, sorțari, s. m. (Pop.) Tânăr care (potrivit unui vechi sistem de recrutare) trăgea la sorți pentru a fi repartizat la o anumită armă. – Sorț + suf. -ar.

SORȚÁR, sorțari, s. m. Tânăr care (potrivit unui vechi sistem de recrutare) trăgea la sorți pentru a fi repartizat la o anumită armă. – Sorț + suf. -ar.

SORȚÁR, sorțari, s. m. (Învechit) Tînăr care (potrivit unui vechi sistem de recrutare) trăgea la sorți pentru a fi luat în armată (și repartizat la o anumită armă); recrut. În pîlc, sorțarii sînt porniți La drum. NECULUȚĂ, Ț. D. 100. Orice tînăr, fie sorțar sau voluntar, dintre cei care știu carte, ar trebui să noteze într-un caiet toate barbariile pe care le îndură. DEMETRESCU, O. 221.

sorțár (pop.) s. m., pl. sorțári

sorțár s. m., pl. sorțári

sorțar m. cel ce a tras la sorți, în armată.

sorțár m. (d. sorț). Rar azĭ. Tînăr cart se prezentă la recrutare: sorțariĭ aveaŭ obiceĭ să umble grămadă și să cam fure de ale mîncăriĭ.