SONORITÁTE, sonorități, s. f. 1. Însușirea de a fi sonor. ♦ Muzicalitate. ♦ Sunet sau grup de sunete (caracteristice); nuanță. 2. Proprietate a unor corpuri de a propaga și de a amplifica sunetele; rezonanță. – Din fr. sonorité, lat. sonoritas, -atis.

SONORITÁTE, sonorități, s. f. 1. Însușirea de a fi sonor. ♦ Muzicalitate. ♦ Sunet sau grup de sunete (caracteristice); nuanță. 2. Proprietate a unor corpuri de a propaga și de a amplifica sunetele; rezonanță. – Din fr. sonorité, lat. sonoritas, -atis.

SONORITÁTE, sonorități, s. f. 1. Faptul de a fi sonor. Capacitatea sunetelor de a diferenția sensul cuvintelor este condiționată de formarea și sonoritatea lor. MACREA, F. 28. ♦ Muzicalitate. Începu să citească... un șir lung de strofe de o sonoritate și de un efect ritmic fermecător. VLAHUȚĂ, O. A. II 99. [Dan] își da seama... de sonoritatea și modulațiile glasului. id. ib. III 64. ♦ (Mai ales la pl.) Sunet (caracteristic). Muzicanții cîntau, cu sonorități adînci, romanțe ungurești. VORNIC, P. 145. Uneori se apropia de linia dunelor de nisip, ca să asculte, în adierea vîntului, sonorități de orgă vibrînd în depărtare. BART, E. 316. 2. Proprietatea unor corpuri de a propaga și a amplifica sunetele; rezonanță. O veche vioară, a cărei binefăcătoare sonoritate... ne mîngîie sufletul. CARAGIALE, N. F. 16.

sonoritáte s. f., g.-d. art. sonoritắții; pl. sonoritắți

sonoritáte s. f., g.-d. art. sonorității; pl. sonorități

SONORITÁTE s. 1. (FON.) fonie. (~ sunetelor vorbirii.) 2. v. armonie. 3. v. rezonanță.

SONORITÁTE s.f. 1. Însușirea de a fi sonor; timbru cald și plin. ♦ Muzicalitate. ♦ Sunet caracteristic, nuanță. 2. Calitatea unor corpuri de a propaga și de a amplifica sunetele; rezonanță. [Cf. fr. sonorité, lat. sonoritas].

SONORITÁTE s. f. 1. însușirea de a fi sonor; timbru cald și plin. ◊ muzicalitate. ◊ sunet caracteristic, nuanță. 2. calitatea unor corpuri de a propaga și amplifica sunetele; rezonanță. (< fr. sonorité, lat. sonoritas)

SONORITÁTE ~ăți f. Caracter sonor. /<fr. sonorité

sonoritate f. 1. însușirea lucrurilor sonore; 2. proprietatea ce au unele corpuri de a întări sunetele repercutându-le.

*sonoritate f. (lat. sonóritas, -átis). Calitatea de a fi sonor.

SONORITATE s. 1. (FON.) fonie. (~ a sunetelor vorbirii.) 2. armonie, melodie, muzicalitate. (~ interioară a versului.) 3. răsunet, rezonanță, timbru, ton. (~ unui flaut.)