SONATÍNĂ, sonatine, s. f. Sonată de proporții reduse. – Din fr. sonatine, it. sonatina, germ. Sonatine.

SONATÍNĂ, sonatine, s. f. Sonată de proporții mai mici. – Din fr. sonatine, it. sonatina, germ. Sonatine.

SONATÍNĂ, sonatine, s. f. Sonată de proporții mai mici și cu o dezvoltare mai redusă. Sonatinele lui Clementi.

sonatínă s. f., g.-d. art. sonatínei; pl. sonatíne

sonatínă s. f., g.-d. art. sonatínei; pl. sonatíne

SONATÍNĂ s.f. Sonată de proporții mai mici. [< fr. sonatine, it. sonatina, germ. Sonatine].

SONATÍNĂ s. f. sonată de proporții mai mici. (< fr. sonatine, it. sonatina, germ. Sonatine)

SONATÍNĂ ~e f. Sonată de proporții reduse. /<it. sonatina, fr. sonatine, germ. Sonatine

sonatină. Denumirea de s. apare în sec. 17 desemnând o piesă ce se apropie în conținut de vechea suită* de dansuri. În sec. următor, Telemann, Ph.Em. Bach, Georg Brenda și alții publică s. având în prima parte o formă de sonată* monotematică. Ulterior ia naștere o întreagă serie de s. cu scop didactic (Clementi, Kuhlau etc.). Ele sunt sonate în miniatură (pentru pian, vioară și pian etc.) cu un ciclu (I, 2) redus, de obicei, la trei părți și având o tehnică instr. facilă, la îndemâna începătorilor. R. Schumann a scris trei Sonate pentru tineret și una pentru copii. În jumătatea a doua a sec. 19 și începutul sec. următor, s. câștigă în prestanță (Max Reger, Ravel, Busoni, Roussel, Koechlin, Milhaud, Hindemith, Bartók și, mai nou, Dutilleux). De astă dată ea reprezintă o sonată concentrată la esențial, neținându-se seama de dificultățile tehnice. Este o apariție modernă care tinde să contrabalanseze lungimile uneori fastidioase ale sonatelor de factură romantică și postromantică.

SONATÍNĂ (< fr., it., germ.) s. f. Sonată de proporții reduse. Autori de s.: Muzio Clementi (1752-1832), Friedrich Kuhlan (1786-1832), Ferruccio Busoni (1866-1924) ș.a.