SONÁNTĂ, sonante, s. f. Consoană a cărei emisie nu comportă niciun zgomot și care are unele caracteristici articulatorii și funcționale apropiate de vocale. ◊ (Adjectival) Consoană sonantă. – Din fr. sonnante.

SONÁNTĂ, sonante, s. f. Consoană a cărei emisiune nu comportă nici un zgomot și care are unele caracteristici articulatorii și funcționale apropiate de vocale. ◊ (Adjectival) Consoană sonantă. – Din fr. sonnante.

SONÁNTĂ, sonante, s. f. (Lingv.) Consoană care poate fi centru de silabă. În interjecția «pst» consoana s este o sonantă.

sonántă s. f., g.-d. art. sonántei; pl. sonánte

SONÁNTĂ s.f. Consoană a cărei emisiune este asemănătoare cu a vocalelor și care, în anumite limbi, poate fi centru de silabă. ♦ adj. Consoană sonantă. [< fr. sonnante].