son definitie

22 definiții pentru son

SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Livr., înv.) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.
SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Rar) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.
SON, sonuri, s. n. (Astăzi rar) Sunet; ton. Asupra sonurilor de clopot au venit amestecîndu-se cîntările buciumelor. SADOVEANU, B. 270. Confuzul son se pare a promite abia începutul cîntecului. HASDEU, I. V. 177. Cîte o privighetoare pribagă... sloboade niște sonuri tînjitoare și regulate. NEGRUZZI, S. I 197.
son1 (unitate de măsură) s. m., pl. soni
son2 (sunet, ton) (livr., înv.) s. n., pl. sónuri
son (unitate de măsură) s. m., pl. soni
son (sunet) s. n., pl. sónuri
SON s. v. sunet, ton, tonalitate.
SON- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sunet”, „sonor”. [Var. sona-, sono-. / < fr. son, lat. sonus].
SON s.m. (Fiz.) Unitate de măsură a intensității sunetelor, egală cu intensitatea unui sunet cu frecvența de 1000 de hertzi și cu nivelul de intensitate de 40 de foni. [< fr. son].
SON s.n. Sunet, ton. [Pl. -nuri. / cf. fr. son, lat. sonus].
SON2 s. m. unitate de măsură a intensității sunetelor, egală cu intensitatea unui sunet cu frecvența de 1000 de hertzi și intensitatea auditivă de 40 de foni. (< fr. son)
SON1 s. n. sunet, ton. (< fr. son, lat. sonus)
SON3(O)-/SONA- elem. „sunet, zgomot”. (< fr. son/o/-, sona-, cf. lat. sonus)
SON2 ~i m. fiz. Unitate de măsură a intensității sunetelor. /<fr. son, lat. sonus
SON1 ~uri m. livr. Fenomen provocat de mișcarea vibratoare a unui mediu și perceput cu auzul; sunet. /<fr. son, lat. sonus
son n. sunet: sonurile limbei, sonurile muzicei.
*son n., pl. urĭ (lat. sonus, rudă cu ngr. tónos, ton. V. sonic). Sunet (în gram. și muz.).
son s. v. SUNET. TON. TONALITATE.
son I. (< sp. son sau son montuno) Dans popular al negrilor cubanezi, alcătuit din două secțiuni contrastante ritmic și agogic* (refren* și „montuno”), executat de către un solist* vocal, grup coral și orch. cu componență tipic latino-amer.: tres, chitară*, maracas*, güiro*, bongos*, marimbafon*. Dansul, atestat documentar încă din sec. 16, a cunoscut o rapidă răspândire începând de prin 1920. II. (< fr. son; germ. Son). Unitate de măsură pentru senzația subiectivă de intensitate sonoră. V. bel.
sons harmoniques (cuv. fr.) v. armonice, sunete.
Son, -ea, -escu v. Samson 3.

son dex

Intrare: son (u.m.)
son u.m. substantiv masculin
Intrare: son (sunet)
son sunet substantiv neutru
Intrare: Son
Son