SOLVÁBIL, -Ă, solvabili, -e, adj. Care dispune de suficiente mijloace bănești sau bunuri pentru a-și îndeplini la termen obligațiile; care plătește prompt, bun de plată; solvent2. – Din fr. solvable.

SOLVÁBIL, -Ă, solvabili, -e, adj. Care dispune de suficiente mijloace bănești sau bunuri pentru a-și îndeplini la termen obligațiile; care plătește prompt, bun de plată; solvent2. – Din fr. solvable.

SOLVÁBIL, -Ă, solvabili, -e, adj. Care dispune de mijloace bănești suficiente pentru a efectua o plată; bun de plată. Pentru a lua bani de la bancă, oricare sătean trebuie a da garanție sau în avere sau în trei săteni solvabili. I. IONESCU, M. 302.

solvábil adj. m., pl. solvábili; f. solvábilă, pl. solvábile

solvábil adj. m., pl. solvábili; f. sg. solvábilă, pl. solvábile

SOLVÁBIL adj. (FIN.) solvent. (Debitor ~.)

Solvabil ≠ falit, insolvabil, nesolvabil

SOLVÁBIL, -Ă adj. Care are cu ce plăti. [Cf. fr. solvable < lat. solvere – a plăti].

SOLVÁBIL, -Ă adj. (despre un debitor) care are cu ce plăti; solvent2 (II). (< fr. solvable)

SOLVÁBIL ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane sau despre instituții) Care este în stare să-și achite datoriile bănești; capabil să-și plătească datoriile. /<fr. solvable

solvabil a. bun platnic.

*solvábil, -ă adj. (fr. solvable, d. lat. solvere, a plăti. V. solubil). Bun platnic: chiriaș solvabil.

SOLVABIL adj. (FIN.) solvent. (Debitor ~.)

băiat salon / solvabil expr. persoană dispusă să dea mită pentru a-și rezolva problemele.