SOLITÚDINE s. f. (Livr.) Singurătate, izolare (în care se află cineva). – Din fr. solitude, lat. solitudo, -inis.

SOLITÚDINE, solitudini, s. f. (Livr.) Singurătate, izolare (în care se află cineva). – Din fr. solitude, lat. solitudo, -inis.

SOLITÚDINE s. f. Singurătate, izolare. Deși înclinat către solitudine, el nu fugea de prietenie. CĂLINESCU, E. 112. Se trezise deodată printre miile și miile de trecători, într-o solitudine care-l apăsa. C. PETRESCU, O. P. I 13.

solitúdine (livr.) s. f., g.-d. art. solitúdinii

solitúdine s. f., g.-d. art. solitúdinii

SOLITÚDINE s. v. izolare, singurătate.

SOLITÚDINE s.f. (Liv.) Singurătate, izolare. [Cf. lat. solitudo, it. solitudine, fr. solitude].

SOLITÚDINE s. f. singurătate, izolare. (< fr. solitude, lat. solitudo)

SOLITÚDINE ~i f. 1) Situație solitară; singurătate. 2) Loc solitar. [G.-D. solitudinii] /<lat. solitudo, ~inis, it. solitudine, fr. solitude

solitudine f. singurătate.

*solitúdine f. (lat solitúdo, -údinis). Singurătate.

solitudine s. v. IZOLARE. SINGURĂTATE.