SOLÍST, -Ă, soliști, -te, s. m. și f. 1. Cântăreț sau instrumentist care execută un solo. 2. Dansator care execută singur o piesă coregrafică sau care deține un rol principal într-un ansamblu coregrafic. – Din fr. soliste.

SOLÍST, -Ă, soliști, -te, s. m. și f. 1. Cântăreț sau instrumentist care execută o compoziție muzicală (sau o parte dintr-o compoziție muzicală) concepută pentru o singură voce sau pentru un singur instrument. 2. Dansator care execută singur o piesă coregrafică sau care deține un rol principal într-o compoziție coregrafică de ansamblu. – Din fr. soliste.

SOLÍST, -Ă, soliști, -ste, s. m. și f. 1. Cîntăreț sau instrumentist care execută un solo. Realizările soliștilor și ale ansamblurilor muzicale din R.P.R. constituie un titlu de legitimă mîndrie pentru artiștii noștri. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2760. ◊ Fig. Cucul, un solist vestit, De prin alte țări venit, Va cînta din flaut. COȘBUC, P. I 300. 2. Dansator care execută singur o piesă coregrafică, sau care deține rolul principal într-o interpretare coregrafică ce necesită un ansamblu.

solíst s. m., pl. solíști

solístă s. f., g.-d. art. solístei; pl. solíste

solíst s. m., pl. solíști

solístă s. f., pl. solíste

SOLÍST s. solo.

SOLÍST, -Ă s.m. și f. 1. Artist, cântăreț sau instrumentist care execută un solo. 2. Dansator care dansează singur. [< fr. soliste, it solista < lat. solus – singur].

SOLÍST, -Ă s. m. f. 1. cântăreț sau instrumentist care interpretează un solo sau partea cea mai importantă dintr-o piesă muzicală. 2. dansator care execută singur o piesă coregrafică sau deține rolul principal într-un ansamblu coregrafic. (< fr. soliste, it. solista)

SOLÍST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Artist care execută un solo. /<fr. soliste

solist m. cel ce execută un solo.

*solíst, -ă s. (d. solo; fr. soliste). Muz. Cel ce execută un solo.

SOLIST s. solo. (Cine cîntă ~?)

solist (< it. solista), interpret vocal sau instrumental căruia i se încredințează solo*-ul (partea solistică) în cuprinsul unei lucrări muzicale. S. poate cânta singur, așa cum arată însăși etimologia cuvântului, sau, mai des, poate fi însoțit de un acomp. (pian, orch. sau formație coral-instr.). În aceste cazuri s. se va detașa de rest prin calitățile proprii și importanța părții muzicale ce o susțin. În operă*, s. vocali li se încredințează roluri principale (de mai mare întindere), având de interpretat arii* importante, cu pasagii de subliniată cantabilitate sau bravură. S. instrumentiști au în repertoriu piese de virtuozitate și concerte (2) în care calitățile lor sunt puse în valoare. V.: solistic, caracter; cântăreț (1); voce (1).

solist, -ă, soliști -iste s. m., s. f. (pol.) infractor care acționează singur.