Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

13 defini╚Ťii pentru soliloc

SOLILÓC s. n. v. solilocviu.
SOLIL├ôCVIU, solilocvii, s. n. (Livr.) Monolog; oper─â scris─â sub form─â de monolog. [Var.: solil├│c s. n.] ÔÇô Din fr. soliloque.
SOLIL├ôC, solilocuri, s. n. (Livr.) Monolog; oper─â scris─â sub form─â de monolog. ÔÇô Din fr. soliloque.
SOLIL├ôC s. n. (Livresc) Conversa╚Ťie cu sine ├«nsu╚Öi, monolog.
solil├│cviu / solil├│c (livr.) s. n., pl. solil├│cvii / solil├│curi
solil├│c s. n., pl. solil├│curi
SOL├ŹLOC s. v. monolog.
SOLIL├ôC s.n. (Liv.) Convorbire cu sine ├«nsu╚Öi; monolog. ÔÖŽ Scriere cu caracter de monolog. [Pl. -curi. / < fr. soliloque, cf. lat. solus ÔÇô singur, loqui ÔÇô a vorbi].
SOLILÓC s. n. 1. convorbire cu sine însuși; monolog. 2. scriere cu caracter de monolog. (< fr. soliloque)
SOLILÓC ~uri n. livr. Lucrare scrisă sub formă de monolog. /<lat. soliloquium, fr. soliloque, it. soliloquio
soliloc n. vorbire cu sine însuș (cf. monolog).
soliloc s. v. MONOLOG.
SOLIL├ôCVIU (< it., fr.; lat. solus ÔÇ×singurÔÇŁ + loqui ÔÇ×a vorbiÔÇŁ) s. n. 1. Conversa╚Ťie a unei persoane cu sine ├«ns─â╚Öi; monolog (2). 2. Titlu dat unor scrieri cu caracter de monolog (ex. ÔÇ×SolilocviileÔÇŁ Sf. Augustin).

Soliloc dex online | sinonim

Soliloc definitie

Intrare: solilocviu
soliloc substantiv neutru
solilocviu