SOLENÁȚIE, solenații, s. f. Mărime egală cu suma algebrică a curenților electrici de conducție din conductoarele care îmbrățișează o curbă închisă. – Din fr. solénation.

SOLENÁȚIE s. f. Mărime egală cu suma algebrică a curenților electrici de conducție din conductoarele care îmbrățișează o curbă închisă. – Din fr. solénation.

solenáție (-ți-e) s. f., art. solenáția (-ți-a), g.-d. art. solenáției; pl. solenáții, art. solenáțiile (-ți-i-)

solenáție s. f. (sil. -ți-e), art. solenáția (sil. -ți-a), g.-d. art. solenáției; pl. solenáții, art. solenáțiile (sil. -ți-i-)

SOLENÁȚIE s.f. (Fiz.) Mărime egală cu suma algebrică a curenților electrici de conducție din conductoarele care îmbrățișează o curbă închisă. [Gen. -iei. / < fr. solénation].

SOLENÁȚIE s. f. mărime fizică, suma algebrică a curenților electrici de conducție din conductoarele care îmbrățișează o curbă închisă. (< fr. solénation)

SOLENÁȚIE (< fr.) s. f. (FIZ.) Mărime egală cu suma algebrică a curenților electrici de conducție din conductoarele care îmbrățișează o curbă închisă. În Sistemul Internațional (SI), s. are aceleași unități ca și curentul electric și este numeric egală cu tensiunea magnetomotoare de-a lungul curbei închise considerate.