soi definitie

31 definiții pentru soi

SOI1, soaie, s. n. (Pop.) Strat de murdărie depus pe obiecte; slin. – Et. nec. Cf. zoaie.
SOI3, soiuri, s. n. Grup de plante sau de animale care aparțin aceleiași specii ori varietăți, cu anumite însușiri morfologice sau fiziologice ereditare comune; plantă sau animal care aparține unui asemenea grup. – Loc. adj. De soi = de bună calitate, ales. ♦ (Fam.) Varietate, gen, fel, categorie de oameni sau de obiecte. – Din tc. soy.
SOÍ2, soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi1. – Din soi1.
SOI1, soaie, s. n. (Rar) Strat de murdărie depus pe obiecte; slin. – Et. nec. Cf. zoaie.
SOI3, soiuri, s. n. Grup de plante sau de animale care aparțin aceleași specii ori varietăți, cu anumite însușiri morfologice sau fiziologice ereditare comune; plantă sau animal care aparține unui asemenea grup. ◊ Loc. adj. De soi = de bună calitate, ales. ♦ (Fam.) Varietate, gen, fel, categorie de oameni sau de obiecte. – Din tc. soy.
SOÍ2, soiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) murdări, a (se) umple cu soi1. – Din soi1.
SOI1 s. n. (Rar) Strat murdar (de sudoare, de grăsime) depus pe obiecte; slin. Un biet funcționăraș în arhiva prefecturii, prăfuit, bătrîn și vai de el, ca toate dosarele cu care și-a împărțit soiul degetelor și cerneala violetă a călimării. POPA, B. 43. Cuțitele și furculițele ruginite, lingurile pline de soi și peste toate o muscărie ca-n toiul verii. SLAVICI, V. P. 90.
SOI2, soiuri, s. n. Specie, varietate (de plante, de animale sau de produse fabricate); categorie, fel (de oameni). Luntrașul vorbea încet, spunînd felurite lucruri despre o sută și una soiuri de rațe. SADOVEANU, E. 178. Toate soiurile de buruieni luptau pentru viață pe solul crăpat din loc în loc. CAMIL PETRESCU, N. 89. Tot romînul care se mîndrește cu trecutul patriei sale simte dorința de-a ști ce soi de oameni au fost acei viteji care ne-au lăsat așa de glorioasă moștenire. ALECSANDRI, S. 25. La mese cînd se află, tot schimbă, poruncește... să-i dea alt soi de vin. NEGRUZZI, S. II 207. ◊ Loc. adj. De soi = de bună calitate, ales. Avînd un cocoș de soi, cu mare cheltuială a alergat... de a cumpărat și o găină, așișderea de soi. ISPIRESCU, L. 365. [Cîrjă] de lîngă Ștefan pleacă cu buni viteji de soi. ALECSANDRI, P. III 225. ◊ Expr. (Despre oameni) Soi rău v. rău2 (I 1). ♦ Fel, categorie de lucruri. Doi feciori, în depărtări, ți i-a stins războiul! Și rămas-ai în oftări și te bate pe cărări Răul de tot soiul. NECULUȚĂ, Ț. D. 112. Multe soiuri de peisajuri am văzut prin deosebite țări. ALECSANDRI, C. 36.
SOÍ3, soiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A murdări (cu grăsime, cu sudoare). Capul lui mare, afundat intr-o pernă galbenă și soită cu nădușală. DELAVRANCEA, la TDRG.
SOÍ4, soiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înnobila o rasă de animale, prin împerecheri cu animale de soi mai bun. (Refl. pas.) Boii moldovenești... soindu-se cu ungurești, să fac mai arătoși. La TDRG.
!soi1 (strat de murdărie) (pop.) s. n., pl. soáie
soi2 (specie, fel) s. n., pl. sóiuri
soí3 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. soiésc, imperf. 3 sg. soiá; conj. prez. 3 să soiáscă
soi (strat de murdărie) s. n.
soi (specie, fel) s. n., pl. sóiuri
soí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. soiésc, imperf. 3 sg. soiá; conj. prez. 3 sg. și pl. soiáscă
SOI s. 1. v. specie. 2. v. rasă. 3. v. categorie. 4. v. tip. 5. v. teapă. 6. v. fel. 7. fel, gen, mod. (Are un ~ de timiditate nejustificată.)
SOI s. v. neam, rasă, seminție, spiță, viță.
sói (-iuri), s. n.1. Rasă, castă. – 2. Speță, tip, generație. – 3. Clasă, specie, gen. – 4. Caracter, model, natură. – Mr. so(i)e, megl. soi. Tc. soy (Șeineanu, II, 325; Lokotsch 1923; Ronzevalle 113), cf. ngr. σόï, alb., bg. soi. – Der. soi, vb. (a încrucișa, a îmbunătăți rasa); soios, adj. (de rasă bună).
SOI sóiuri n. 1) Totalitate a organismelor (vegetale sau animale) cu anumite trăsături ereditare comune; specie. ◊ De soi de calitate superioară; ales; deosebit. 2) fam. Grup de ființe sau de obiecte ce se caracterizează printr-o anumită însușire; specie; gen; fel; categorie. /<turc. soy
soáie s.f. pl. (înv. și reg.) murdărie de grăsime.
soi2 s.n. (reg.) lingură mare pentru urdă.
soiu n. 1. rassă (vorbind în special de cai); de ți-e calul de bun soiu AL.; 2. neam, viță (despre oameni): fetele îs de soiu AL.; 3. fig. calitate, natură: e soiu rău, nebun de soiu AL.; 4. fel, specie: tot soiul de neînțelegeri AL.; 5. varietate: soiuri de grâu. [Turc. SOY, rassă, familie, neam, fel].
2) soĭ (Munt. vest) n., pl. inuzitat urĭ și soáĭe (Munt Mold.) pl. inuzitat soĭ (cp. cu zoaĭe). Slin, murdărie din grăsime depusă pe păr, pe haĭne ș. a.: soĭu de pe guler (Delv. la Tkt.), tarabă încleĭată de soaĭe (ChN. 2,26).
1) soĭ n.. pl. urĭ (turc. soĭ, rasă, neam, familie, fel, nobleță; ngr. sói, alb. sîrb. bg. soĭ). Rasă, fel, specie, varietate: un cal (saŭ niște pepenĭ) de soĭ bun, curios soĭ de om era și el!. A fi soĭ, a fi de bună rasă: aceștĭ copiĭ, căt, pepenĭ nu-s soĭ! A fi de soĭ, a fi de bună rasa: un cal de soĭ. Soĭ răŭ, neam păcătos, neam vițios: acest copil e soĭ răŭ.
SOI s. 1. categorie, chip, fel, gen, neam, sort, specie, tip, varietate, (reg.) madea, sad, (înv., mai ales în Transilv.) plasă. (Toate ~urile de fructe.) 2. rasă, specie, (pop.) sămînță, (prin Transilv. și Munt.) strană. (~ de vite.) 3. categorie, clasă, fel, gen, specie, speță, tip, varietate, (înv. și reg.) rudă. (Un anumit ~ de indivizi.) 4. categorie, fel, gen, specie, speță, tip, (înv. și pop.) seamă, (fig. peior.) poamă, sămînță, sculă, stambă, tacîm. (Ce ~ de om o fi și ăsta?) 5. categorie, fel, gen, teapă, (fig.) calibru, (reg. fig.) pănură. (Avea doar prieteni de ~ lui.) 6. fel, gen, mod, specie, specimen, tip, varietate, (reg.) modru. (Există următoarele ~ de silogisme...) 7. fel, gen, mod. (Are un ~ de timiditate nejustificată.)
soi s. v. NEAM. RASĂ. SEMINȚIE. SPIȚĂ. VIȚĂ.
*ȘOI 1. + -ugă: Șoiuga b. (16 B III 210). 2. + -it: Șoit moț, Densușianu îl explică din. iran. šoit „lucitor” (O Dens T); -u, răzeș (C răz 13).
soi, soiuri s. n. somn.
soi de merge banda expr. 1. persoană fără caracter. 2. persoană care, din prostie, generează diferite încurcături.
soi rău expr. persoană cu deprinderi urâte.

soi dex

Intrare: soi (murdărie)
soi pl. soaie substantiv neutru
Intrare: soi (grup, varietate)
soi pl. -uri substantiv neutru
Intrare: soi (vb.)
soi vb. verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: Șoi
Șoi