Dicționare ale limbii române

2 intrări

9 definiții pentru sofra

SOFRÁ, sofrale, s. f. (Înv.) Masă mică, circulară și foarte joasă, la care se mânca stând pe divan. – Din tc. sofra.
SOFRÁ, sofrale, s. f. (Înv.) Masă mică, circulară și foarte joasă, la care se mânca stând pe divan. – Din tc. sofra.
sofrá (înv.) (so-fra) s. f., art. sofráua, g.-d. art. sofrálei; pl. sofrále, art. sofrálele
sofrá s. f. (sil. -fra), art. sofráua, g.-d. art. sofrálei; pl. sofrále
sofrá (-ále), s. f. – Măsuță joasă pentru mîncare. – Mr. sufră. Tc. sofra, din arab. süfret „provizii de drum” (Șeineanu, II, 324; Lokotsch 1937), cf. ngr. σοφρᾶς, alb., bg., sb. sofrá. – Der. sofragiu (var. sufragiu), s. m. (om de serviciu, ospătar), din tc. sofraci, cf. ngr. σοφραντζής, bg., sb. sofradžija; sufragerie (var. sofragerie), s. f. (cameră unde se servește masa). Cf. sufertaș.
sofrá, sofrále, s.f. 1. (înv.) masă mică circulară, și foarte joasă, la care se mânca stând pe divan, pe un scăunel sau pe o rogojină. 2. ghizd (la fântână).
șófră, șófre, s.f. (reg.) pește mic, zvelt, de culoare albă-argintie cu gura oblică, ce trăiește în apele dulci; albișoară, albiță, sorean, obleț.
sofrà f. mescioară rotundă, cu picoarele scurte, pe care se mânca șezând împrejur pe divan (după moda turcească): cine păzește sofraua, mănâncă ciorbaua PANN. [Turc. SOFRÀ, sac de proviziuni care servă totdeodată de pânză sau de masă pe care se pun bucatele].
sofrá f. (turc. sofra, pop. sufra, masă de mîncare, sac cu proviziuni, față de masă, d. ar. sufret, merinde; ngr. sofrás, alb. sofră, masă rătundă, sîrb. sovra, sofra, bg. sofra). Vechĭ. Masă joasă rătundă cu treĭ picĭoare care se punea pe divan. V. sinie.

sofra definitie

sofra dex

Intrare: sofra
sofra substantiv feminin
  • silabisire: -fra
Intrare: șofră
șofră