SOFÍSTIC, -Ă, sofistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre raționamente, teorii etc.) întemeiat pe sofisme; p. gener. (despre afirmații, argumente etc.) fals, eronat. 2. S. f. Denaturare (intenționată) a unui silogism, a unui raționament, a unei afirmații, adesea cu scopul de a înșela; argumentație falsă. – Din fr. sophistique, lat. sophisticus.

SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

SOFÍSTIC, -Ă, sofistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre raționamente, teorii etc.) Întemeiat pe sofisme; p. gener. (despre afirmații, argumente etc.) fals, eronat. 2. S. f. Denaturare (intenționată) a unui silogism, a unui raționament, a unei afirmații, adesea cu scopul de a înșela; argumentație falsă. – Din fr. sophistique, lat. sophisticus.

SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

SOFÍSTIC, -Ă, sofistici, -e, adj. (Despre raționamente, teorii etc.) Întemeiat pe sofisme; fals, eronat.

SOFÍSTICĂ s. f. Folosire premeditată a unor raționamente false, prin care se denaturează adevărul. Filozofia... se numește însă sofistică cînd încurcă și ascunde adevărul. GHICA, A. 693.

sofístic adj. m., pl. sofístici; f. sofístică, pl. sofístice

sofisticá (a ~) vb., ind. prez. 3 sofisticheáză

sofístică s. f., g.-d. art. sofísticii

sofístic adj. m., pl. sofístici; f. sg. sofístică, pl. sofístice

sofisticá vb., ind. prez. 1 sg. sofistichéz, 3 sg. și pl. sofisticheáză

sofístică s. f., g.-d. art. sofísticii

SOFÍSTIC adj. (înv.) sofisticesc. (Raționament ~.)

SOFÍSTIC, -Ă adj. (Despre judecăți) Bazat pe un sofism; fals, eronat. [< fr. sophistique, gr. sophistikos].

SOFISTICÁ vb. I. tr. 1. A face sofisme; a falsifica, a complica. 2. (Liv.) A arăta mult rafinament; a se purta nenatural. [Cf. fr. sophistiquer, it. sofisticare].

SOFÍSTICĂ s.f. Folosirea în discuție sau în demonstrații a unor raționamente greșite și a sofismelor cu scopul de a denatura adevărul. [< fr. sophistique].

SOFÍSTIC, -Ă I. adj. (despre judecăți) bazat pe un sofism; fals, eronat. II. s. f. 1. folosirea în discuție sau în demonstrații a unor raționamente greșite și a sofismelor, cu scopul de a denatura adevărul. 2. arta și orientarea filozofică a sofiștilor. (< fr. sophistique, lat. sophisticus)

SOFISTICÁ vb. tr. 1. a face sofisme; a falsifica, a complica. 2. a arăta mult rafinament; a se purta nenatural. (< fr. sophistiquer)

SOFÍSTIC ~că (~ci, ~ce) Care con- stituie un sofism; de natura sofismului. Raționament ~. /<ngr. sofistikós, lat. sophisticus, fr. sophistique

A SOFISTICÁ ~chéz tranz. A da un caracter artificial; a complica (inutil) ceva. /<fr. sophistiquer

SOFÍSTICĂ f. 1) Artă a sofiștilor greci. 2) Modalitate de raționare, bazată pe sofisme; argumentare falsă. /<ngr. sofistikós, lat. sophisticus, fr. sophistique

sofistic a. 1. de natura sofismului: raționament sofistic; 2. care face uz de sofisme: scriitor sofistic.

sofístic, -ă adj. (vgr. sophistikós). Dc natura sofizmeĭ: raționament sofistic. Care face uz de sofizme: scriitor sofistic. Sf. Mișcare de gîndire care, în vechile orașe greceștĭ, maĭ ales la Atena, era reprezentată de sofiști. Adv. În mod sofistic.

*sofistichéz, a -cá v. tr. (d. sofistic; fr. sophistiquer). Falsific pin sofizme.

SOFISTIC adj. (înv.) sofisticesc. (Raționament ~.)