SOFÍSTIC, -Ă, sofistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre raționamente, teorii etc.) întemeiat pe sofisme; p. gener. (despre afirmații, argumente etc.) fals, eronat. 2. S. f. Denaturare (intenționată) a unui silogism, a unui raționament, a unei afirmații, adesea cu scopul de a înșela; argumentație falsă. – Din fr. sophistique, lat. sophisticus.

SOFÍSTIC, -Ă, sofistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre raționamente, teorii etc.) Întemeiat pe sofisme; p. gener. (despre afirmații, argumente etc.) fals, eronat. 2. S. f. Denaturare (intenționată) a unui silogism, a unui raționament, a unei afirmații, adesea cu scopul de a înșela; argumentație falsă. – Din fr. sophistique, lat. sophisticus.

SOFÍSTIC, -Ă, sofistici, -e, adj. (Despre raționamente, teorii etc.) Întemeiat pe sofisme; fals, eronat.

sofístic adj. m., pl. sofístici; f. sofístică, pl. sofístice

sofístic adj. m., pl. sofístici; f. sg. sofístică, pl. sofístice

SOFÍSTIC adj. (înv.) sofisticesc. (Raționament ~.)

SOFÍSTIC, -Ă adj. (Despre judecăți) Bazat pe un sofism; fals, eronat. [< fr. sophistique, gr. sophistikos].

SOFÍSTIC, -Ă I. adj. (despre judecăți) bazat pe un sofism; fals, eronat. II. s. f. 1. folosirea în discuție sau în demonstrații a unor raționamente greșite și a sofismelor, cu scopul de a denatura adevărul. 2. arta și orientarea filozofică a sofiștilor. (< fr. sophistique, lat. sophisticus)

SOFÍSTIC ~că (~ci, ~ce) Care con- stituie un sofism; de natura sofismului. Raționament ~. /<ngr. sofistikós, lat. sophisticus, fr. sophistique

sofistic a. 1. de natura sofismului: raționament sofistic; 2. care face uz de sofisme: scriitor sofistic.

sofístic, -ă adj. (vgr. sophistikós). Dc natura sofizmeĭ: raționament sofistic. Care face uz de sofizme: scriitor sofistic. Sf. Mișcare de gîndire care, în vechile orașe greceștĭ, maĭ ales la Atena, era reprezentată de sofiști. Adv. În mod sofistic.

SOFISTIC adj. (înv.) sofisticesc. (Raționament ~.)