SOFÍSM, sofisme, s. n. Silogism sau raționament corect din punct de vedere formal, dar greșit din punctul de vedere al conținutului (fiind bazat pe un echivoc, pe utilizarea aspectelor neesențiale ale fenomenelor etc.), adesea folosit pentru a induce în eroare; p. gener. argument, afirmație etc. false. – Din fr. sophisme, lat. sophisma.

SOFÍSM, sofisme, s. n. Silogism sau raționament corect din punct de vedere formal, dar greșit din punct de vedere al conținutului (fiind bazat pe un echivoc, pe utilizarea aspectelor neesențiale ale fenomenelor etc.), adesea folosit pentru a induce în eroare; p. gener. argument, afirmație etc. false. – Din fr. sophisme, lat. sophisma.

SOFÍSM, sofisme, s. n. Silogism sau raționament corect din punct de vedere formal, dar greșit din cel al cuprinsului (fiind bazat pe un echivoc, pe utilizarea aspectelor neesențiale ale fenomenelor etc.). – Variantă: (învechit) sofísmă (HASDEU, I. V. 59) s. f.

sofísm s. n., pl. sofísme

sofísm s. n., pl. sofísme

SOFÍSM s.n. Raționament fals din punctul de vedere al conținutului, dar aparent corect din punct de vedere formal, folosit în scopul de a induce în eroare. [< fr. sophisme, cf. gr. sophisma].

SOFÍSM s. n. raționament aparent corect, dar în fond incorect, construit astfel în scopul de a induce în eroare. (< fr. sophisme, lat. sophisma)

SOFÍSM ~e n. Raționament corect în aparență, dar fals în realitate. /<ngr. sófisma, lat. sophisma, fr. sophisme

sofism n. raționament fals dar având aparența adevărului.

*sofízmă f., pl. e (vgr. sóphisma). Raționament cu aparență de adevăr și cu tendență de a înșela: școala din Elea a imaginat numeroase sofizme ca să demonstreze inexistenta mișcăriĭ. – Și sofizm n., pl. e (după fr.).