socri definitie

25 definiții pentru socri

SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam. și reg.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.
SÓCRU, socri, s. m. Tatăl unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. ◊ Socru-mare = tatăl mirelui. Socru-mic = tatăl miresei. ♦ (La pl.) Părinții unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. – Lat. socrus (= socer).
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva; a bate la cap, a cicăli. – Din socru.
SÓCRU, socri, s. m. Tatăl unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. ◊ Socru-mare = tatăl mirelui. Socru-mic = tatăl miresei. ♦ (La pl.) Părinții unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. – Din lat. socrus (= socer).
SOCRÍ, socresc, vb. IV. Tranz. (Familiar) A stărui cu insistență supărătoare pe lîngă cineva, a bate la cap, a cicăli pe cineva.
SÓCRU, socri, s. m. Tatăl unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. Într-o zi, intră în curtea lui Stoicea, pe un cal în spume, un vătășel, din partea lui socru-său. GALACTION, O. I 52. Ipate se trezește într-o zi cu socru-său că vine și-l cheamă la nunta unui frate al femeii sale. CREANGĂ, P. 169. De nu agă, dar măcar socru... Tot m-am căptușit cu ceva. ALECSANDRI, T. I 101. (Familiar și popular, la gen.-dat. neart., urmat de un adj. pos.) Ipate... zice socru-său: tată, eu n-oi putea merge. CREANGĂ, P. 169. ◊ (Popular) Socru-mare = tatăl mirelui; (la pl.) părinții mirelui. Iar mai spre-amiazi, din depărtări Ivitu-s-a crescînd în zări Rădvan cu mire, cu nănași, Cu socrii-mari și cu nuntași. Și nouăzeci de feciorași Veneau călări. COȘBUC, P. I 56. Cucule, măria-ta, Am venit la dumneata Să-mi dai calul dmnitale, Să mă duc la socrul-mare. GOROVEI, C. 381. Socru-mic = tatăl miresei; (la pl.) părinții miresei. (La pl.) Părinții unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile și socrii. CREANGĂ, P. 86.
socrí (a ~) (fam., reg.) (so-cri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 să socreáscă
sócru (so-cru) s. m., art. sócrul; pl. sócri, art. sócrii
sócru-máre (so-cru-) s. m., art. sócrul-máre; pl. sócri-mári, art. sócrii-mári
!tátă-sócru (fam.) (-so-cru) s. m., art. táta-sócrul, g.-d. art. lui táta-sócrul
socrí vb. (sil. -cri), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socrésc, imperf. 3 sg. socreá; conj. prez. 3 sg. și pl. socreáscă
sócru s. m. (sil. -cru), art. sócrul; pl. socri, art. sócrii
sócru-máre s. m. (sil. -cru-), art. sócrul-máre; pl. socri-mari, art. sócrii-mari
táta-sócrul s. m. art., g.-d. art. lui táta-sócrul
SOCRÍ vb. v. bodogăni, cicăli, dăscăli, plictisi, sâcâi.
sócru (-ri), s. m. – Tatăl unuia dintr soți, în raport cu celălalt soț. – Mr., megl., istr. socru. Lat. sǒcrum în loc de sǒcerum (Cihac, I, 256; Pușcariu 1606; REW 8054), formă care apare la Consentius, cf. calabr. socru, nap. suogre, logud. sogru, prov., cat. sogre, sp. suegro, port. sogro. Uz general (ALR, I, 261). – Der. soacră, s. f. (mama unuia dintre soți în raport cu celălalt soț), mr., megl. soacră; socri, vb. (a stărui, a obosi, a cicăli, a bate la cap); socrie, s. f. (înrudirea socrilor cu ginerii sau nurorile); socriță, s. f. (femeie care pregătește mîncarea, la nunțile tradiționale).
SÓCRU ~i m. Tată al unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. * ~-mare tatăl mirelui. ~-mic tatăl miresei. [Sil. so-cru] /<lat. socrus
socru m. tatăl soției ori al bărbatului. [Lat. vulg. SOCRUM].
1) soc m. (lat. sabucus [var. din sambucus] soc, de unde s’a făcut *saucu, soc; vfr. sëu, sp. pg. sauco. Cp. cu coadă, d. cauda). Un copăcel caprifoliceŭ (sambúcus nigra) ale căruĭ ramurĭ aŭ o măduvă albă și foarte ușoară care se desprinde ușor, și atuncĭ rămîne ramura ca o țeavă, din care copiiĭ fac pișcoace, ca și din cucută (Face florĭ albe așezate în corimbĭ și fructe în formă de bace negre lucitoare. Crește pin pădurĭ, mărăcinișurĭ, zăvoaĭe și pe lîngă gardurĭ. Din florile luĭ se face ceaĭ sudorific bun contra tusiĭ; fructele, coaja și rădăcina luĭ îs purgative). – Și socru (Cov. Pop,). V. boz.
1) sócru m. (vlat. sŏcrus, sŏcri, cl. sŏcer, sŏceri, scr. çvaçuras, vgr. ’ekyrós, got. svaihra, germ. schwaher, vsl. svekrŭ; sard. sogru, pv. cat. sogre, vfr. suere, sp. suegro, pg. sogro. V. cuscru). Tatăl soțuluĭ orĭ sotiiĭ, față de ginere saŭ de noră. Socru mare, tata mireluĭ. – Fem. soacră. V. soacră.
2) sócru, V. soc.
sócru-mic s. m., pl. sócri-mici
táta-sócrul s. m. art., g.-d. art. lui táta-sócrul
socri vb. v. BODOGĂNI. CICĂLI. DĂSCĂLI. PLICTISI. SÎCÎI.
socri, socresc v. t. 1. a stărui cu insistență supărătoare pe lângă cineva 2. a cicăli, a bate la cap

socri dex

Intrare: socri
socri verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: -cri
Intrare: socru
socru substantiv masculin admite vocativul
  • silabisire: so-cru
Intrare: tată-socru
tată-socru admite vocativul (numai) singular substantiv masculin
  • silabisire: -so-cru
Intrare: socru-mic
socru-mic substantiv masculin
Intrare: socru-mare
socru-mare admite vocativul substantiv masculin