SOCOTEÁLĂ, socoteli, s. f. 1. Calculare, calcul numeric, evaluare numerică. ◊ Expr. A face (sau a da cuiva) socoteala = a plăti (cuiva) ceea ce i se cuvine, ceea ce are de primit. Pe socoteala mea (sau a ta etc.) = pe cheltuiala mea (sau a ta etc.). A-și greși socotelile = a se înșela în așteptări; a nu izbuti. A ieși la socoteală (cu ceva sau cu cineva) = a ajunge la o rezolvare convenabilă, favorabilă (în legătură cu ceva sau cu cineva). A pune (ceva) la socoteală = a lua în considerație (ceva). A pune (ceva) în socoteala cuiva = a obliga pe cineva să plătească (ceva); a imputa cuiva (ceva). ♦ Cont, situație (de venituri și cheltuieli). ♦ (Fam.) Fiecare dintre cele patru operații aritmetice fundamentale. ♦ Sumă de bani datorată (pentru o consumație, o cumpărătură etc.); notă de plată. ♦ Privire asupra unor fapte din trecut; bilanț. 2. Proiect, plan, gând, idee. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) la socoteală = a-i fi (cuiva) pe plac; a-i conveni. (Pop.) A-și da cu socoteala (că)... = a fi de părere că...; a crede că... 3. (În expr.) A da socoteală cuiva (de ceva) = a răspunde în fața cuiva (de ceva). A ține socoteală de... = a lua în considerare, a avea în vedere. Pe socoteala cuiva = în legătură cu cineva. 4. Rost, rațiune; măsură. ◊ Loc. adv. și adj. Cu (sau fără) socoteală = (ne)chibzuit, cu (sau fără) motiv. 5. (Fam.) Treabă, lucru. – Socoti + suf. -eală.

SOCOTEÁLĂ, socoteli, s. f. 1. Calculare, calcul numeric, evaluare numerică. ◊ Expr. A face (sau a da cuiva) socoteala = a plăti (cuiva) ceea ce i se cuvine, ceea ce are de primit. Pe socoteala mea (sau a ta etc.) = pe cheltuiala mea (sau a ta etc.). A-și greși socotelile = a se înșela în așteptări; a nu izbuti. A ieși la socoteală (cu ceva sau cu cineva) = a ajunge la o rezolvare convenabilă, favorabilă (în legătură cu ceva sau cu cineva). A pune (ceva) la socoteală = a lua în considerație (ceva). A pune (ceva) în socoteala cuiva = a obliga pe cineva să plătească (ceva); a imputa cuiva (ceva). ♦ Cont, situație (de venituri și cheltuieli). ♦ (Fam.) Fiecare dintre cele patru operații aritmetice fundamentale. ♦ Sumă de bani datorată (pentru o consumație, o cumpărătură etc.); notă de plată. ♦ Privire asupra unor fapte din trecut; bilanț. 2. Proiect, plan, gând, idee. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) la socoteală = a-i fi (cuiva) pe plac; a-i conveni. (Pop.) A-și da cu socoteala (că)... = a fi de părere că...; a crede că... 3. (În expr.) A da socoteală cuiva (de ceva) = a răspunde în fața cuiva (de ceva). A ține socoteală de... = a lua în considerare, a avea în vedere. Pe socoteala cuiva = în legătură cu cineva. 4. Rost, rațiune; măsură. ◊ Loc. adv. și adj. Cu (sau fără) socoteală = (ne)chibzuit, cu (sau fără) motiv. 5. (Fam.) Treabă, lucru. – Socoti + suf. -eală.

SOCOTEÁLĂ, socoteli, s. f. 1. Calculare, calcul numeric. Măi copii, măi, nu uitați cartea. Mai citiți, mai scrieți, mai faceți socoteli. STANCU, D. 108. Moș Gheorghe are acum de făcut alte socoteli... Numără roatele mașinii, apoi șirul de vagoane. SP. POPESCU, M. G. 29. Își face iar socoteala; i se pare ciudat de tot; pe bună dreptate, ar mai avea de luat, iar nu de dat. VLAHUȚĂ, O. A. II 54. ◊ Expr. A face (sau a da) cuiva socoteala = a plăti cuiva ceea ce are de primit. Fă bine și-mi dă socoteala. ISPIRESCU, L. 231. Socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din tîrg = evenimentele se desfășoară adesea altfel decît s-a prevăzut. A-și greși socotelile = a se înșela în așteptări, a-i eșua sau a-i ieși cuiva planurile pe dos. A pune (ceva) la socoteală = a ține cont (de ceva), a lua în considerație (ceva). Mai pune la socoteală că și Trăsnea era înaintat în vîrstă, bucher de frunte și tîmp în feliul său. CREANGĂ, A. 89. A ieși la socoteală (cu ceva sau cu cineva) = a o scoate la capăt (cu ceva sau cu cineva). A pune (ceva) în socoteala cuiva = a obliga pe cineva să plătească o sumă de bani (pentru o pagubă), a-l considera răspunzător (de ceva), a-i imputa ceva. ♦ (Precedat de verbul «a ține») Cont, situație (de venituri și cheltuieli). De cînd mi-au venit băieții de la învățătură, îmi țin socoteala ban cu ban și huzuresc de bine. CREANGĂ, A. 18. ♦ (Familiar) Fiecare dintre cele patru operații aritmetice fundamentale. Frate-meu mă mai învățase cele patru socoteli și fracțiile. DELAVRANCEA, H. TUD. 34. ♦ Sumă datorată (pentru o consumație, o cumpărătură etc.); notă de plată. Vreu să-mi plătești socoteala cucoanei d-tale. ALECSANDRI, T. I 80. ♦ (Precedat de verbul «a face») Privire asupra faptelor din trecut; bilanț. Se cuvine să încep prin a-mi face socoteala: las în urmă cîteva cărți, o dragoste. BARANGA, V. A. 8. Ia să stau și să-mi fac socoteală cu ce m-am ales eu, cît am trăit pe lumea asta. CREANGĂ, P. 320. 2. Proiect, plan, gînd, idee. Își face socoteală în minte cum să spuie cu vorbe mai potrivite, întîmplarea. SADOVEANU, B. 77. Bucureștii îi strică lui moș Gheorghe o mulțime de socoteli și-i stîrnesc altele în loc. SP. POPESCU, M. G. 67. ◊ Expr. A-și da cu socoteala (că)... = a fi de părere (că)..., a crede (că)... A-i veni (cuiva) la socoteală = a-i conveni, a-i fi pe plac. Moș Nichifor era și geambaș de cai și, cînd îi venea la socoteală, făcea schimb ori vindea cîte-o iapă chiar în mijlocul drumului. CREANGĂ, P. 106. Oleacă ce nu-i venea mamei la socoteală căutătura mea, îndată pregătea, cu degetul îmbălat, puțină tină... și-mi făcea apoi cîte-un benchi boghet în frunte. id. A. 35. Ce poate s-o supere șederea ta aici? – Poate să nu-i vie la socoteală, pentru că... plănuiește ca să te mărite. ALECSANDRI, T. I 188. 3. (În concurență cu seamă, mai ales în expr.) A da socoteală (cuiva, de ceva) = a da seama, a răspunde (de ceva). Trebuia... să ajungi la poarta de fier, unde ai fi fost dator să dai socoteală portarului. PAS, Z. I 267. A-și da socoteala (de ceva) = a-și da seama (de ceva), a se lămuri (asupra unui lucru), a fi conștient (de ceva). Îmi dădeam socoteala că cedasem unor legi sufletești, care nu se pot înfrînge. GALACTION, O. I 104. [Copiii] au privit mai întîi pe fereastra sofrageriei, să-și dea socoteală dacă nu cîntă degeaba. C. PETRESCU, O. P. II 117. A ține socoteală de... = a ține seamă de..., a ține cont de..., a lua în considerație. Auzite și știute mi-erau toate; dar ea nu ținea socoteală de asta, – ci-i da înainte cu vorba. VLAHUȚĂ, N. 125. Pe socoteala cuiva = pe seama cuiva, în legătură cu cineva. Am auzit... multe povești pe socoteala cuviosului meu prietin. GALACTION, O. I 207. Fetele... numa-și dau ghiont una alteia și chicoteau pe socoteala mea. CREANGĂ, A. 66. 4. Rost,rațiune; măsură. Toată treaba cu socoteala ei. ◊ Loc. adj. și adv. Cu (sau fără) socoteală = cu (sau fără) măsură, cu (sau fără) chibzuială, cu (sau fără) rost, rațiune. Hangiii în toate veacurile sînt oameni cu socoteală. SADOVEANU, O. VII 45. Înțelegi, frate, că lucrul trebuie făcut, însă cu socoteală. ARGHEZI, P. T. 132. Tanti Matilda mestecă din gură fără socoteală. SAHIA, N. 50. 5. Treabă, lucru. Unde nu e socotință, socoteala merge rău. PANN, P. V. II 49. Cînd a văzut împăratul cum îi socoteala, nu mai știa ce să facă de bucurie. ȘEZ. IX 23. – Pl. și: socotele (ALECSANDRI, T. I 343).

socoteálă s. f., g.-d. art. socotélii; pl. socotéli

socoteálă s. f., g.-d. art. socotélii; pl. socotéli

SOCOTEÁLĂ s. 1. calcul, (înv. și reg.) socoată, socotință, (Transilv. și Maram.) sămădaș, (înv.) schepsis, seamă, (înv., în Transilv.) comput. (Face o ~ elementară.) 2. calcul, calculare, socotire. (~ anilor calendaristici.) 3. (MAT.) calcul, operație. (Cele patru ~eli.) 4. cont, seamă. (Câte nu i se puneau în ~!) 5. seamă. (Vei da ~ de cele făcute.) 6. chibzuială, cumințenie, cumpăt, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, tact. (Demonstrează multă ~.) 7. rațiune, rost. (Are și aceasta o ~.) 8. rost. (Toate au ~ lor.) 9. ordine, regulă, rânduială. (Știe ~ lucrurilor.) 10. rost, seamă. (Nu mai știa ~ averii lui.) 11. chestiune, lucru, poveste, pricină, problemă, treabă. (S-a lămurit ~ aceea?) 12. calcul, gând, idee, intenție, plan, proiect. (Nu și-a putut realiza ~.)

SOCOTEÁLĂ s. v. apreciere, atenție, cinste, cinstire, considerație, estimare, estimație, evaluare, îndemn, îndrumare, înțeles, învățătură, judecată, mesaj, minte, numărare, numărat, numărătoare, onoare, povață, povățuire, prețuire, raționament, rațiune, respect, semnificație, sens, sfat, stimă, tâlc, trecere, vază, vorbă.

SOCOTEÁLĂ ~éli f. 1) Totalitate a operațiilor aritmetice efectuate în vederea determinării valorii unei mărimi; calcul. * A face ~ a da cuiva suma de bani care i se cuvine. A-și greși ~elile a se înșela în așteptările sale. A ieși la ~ cu ceva (sau cu cineva) a ajunge la un oarecare rezultat; a o scoate la capăt. A râde pe ~ cuiva a-și bate joc de cineva. A pune ceva la ~ a lua în seamă ceva; a ține cont de ceva. A da cuiva ~ a răspunde în fața cuiva de un lucru. A cere ~ cuiva de ceva a face pe cineva să răspundă de ceva. A ține ~ a lua în considerare. Pe ~eala cuiva pe cheltuiala cuiva. 2) rar Fel de a privi. * A-și da cu ~eala a fi de părere. A-i veni cuiva la ~ a-i conveni. 3) Limită până la care este posibil ceva; măsură. * Cu (sau fără) ~ a) cu (sau fără) chibzuială; b) cu (sau fără) măsură. 4) rar pop. Activitate întreprinsă în vederea unui scop. * Cum e ~eala? Cum stau lucrurile? Care e situația? [G.-D. socotelii] /a (se) socoti + suf. ~eală

socoteală f. 1. calcul: socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg; a veni la socoteală, a conveni; 2. fig. socotință.

socoteálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a socoti, calcul: acest copil face ușor socoteala, socotelile. Vechĭ. Stimă, preț: a fi la socoteală, a se ținea la socoteală. Socotință, chibzuĭală: a lucra cu socoteală, a porni la războĭ fără socoteală. Vechĭ. Rațiune, minte: omu se deosebește de vită pin socoteală. Opiniune. Intențiune. A da socoteală, a da samă, a răspunde de faptele tăle. A da cuĭva socoteala, a socoti ce are de primit și a-ĭ plăti. A-țĭ veni la socoteală, a-țĭ conveni. A ieși la socoteală, a ajunge la bun rezultat. A pune în (vechĭ la) socoteală: 1. a lua în considerațiune, 2. a pune în samă, în leafă (uneĭ slugĭ pagubă făcută). A ține socoteala, a lua în considerațiune. Prov. Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din tîrg, rezultatu lucrurilor e une-orĭ alt-fel de cît cum l-aĭ fi dorit.

socoteală s. v. APRECIERE. ATENȚIE. CINSTE. CINSTIRE. CONSIDERAȚIE. ESTIMARE. ESTIMAȚIE. EVALUARE. ÎNDEMN. ÎNDRUMARE. ÎNȚELES. ÎNVĂȚĂTURĂ. JUDECATĂ. MESAJ. MINTE.. NUMĂRARE. NUMĂRAT. NUMĂRĂTOARE. ONOARE. POVAȚĂ. POVĂȚUIRE. PREȚUIRE. RAȚIONAMENT. RAȚIUNE. RESPECT. SEMNIFICAȚIE. SENS. SFAT. STIMĂ. TÎLC. TRECERE. VAZĂ. VORBĂ.

SOCOTEALĂ s. 1. (MAT.) calcul, (înv. și reg.) socoată, socotință, (Transilv. și Maram.) sămădaș, (înv.) schepsis, seamă, (înv., în Transilv.) comput. (Face o ~ elementară.) 2. calcul, calculare, socotire, socotit, (rar) calculație, (pop.) răboj, (înv.) sămăluire. (~ anilor calendaristici.) 3. (MAT.) calcul, operație. (Cele patru ~.) 4. cont, seamă, (fig.) spate, spinare. (Cîte nu i se puneau în ~!) 5. seamă. (Vei da ~ de cele făcute.) 6. chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, socotință, tact, (livr.) continență, (rar) cuminție, ponderație, temperanță, (pop.) scurnpătate, (înv. și reg.) sfat, (înv.) sămăluire, socoată, tocmeală, (fam.) schepsis, (fig.) cumpăneală, cumpănire. (Demonstrează multă ~.) 7. rațiune, rost. (Are și aceasta o ~.) 8. rost, (înv. și reg.) șart. (Toate au ~ lor.) 9. ordine, regulă, rînduială, rost, (înv. și reg.) soroc. (Știe ~ lucrurilor.) 10. rost, seamă, (reg.) ogod. (Nu mai știa ~ averii lui.) 11. chestiune, lucru, poveste, pricină, problemă, treabă, (înv.) madea, (rusism înv.) predmet. (S-a lămurit ~ aceea?) 12. calcul, ghid, idee, intenție, plan, proiect, (înv. și reg.) propus, (înv.) cuget, duh, propozit, săvîrșit, socotință, (fam.) combinație. (Nu și-a putut realiza ~.)

socoteală, socoteli s. f. 1. fiecare din cele patru operații aritmetice fundamentale. 2. treabă, lucru. 3. (eufem.) penis. 4. (eufem.) vulvă; vagin.