Dicționare ale limbii române

Definiția cu ID-ul 955209:

SOCIETÁTE, societăți, s. f. 1. Totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legați prin anumite raporturi de producție. Societatea întreagă era împărțită în două: cei ce mureau de foame și cei ce mureau de prea multă mîncare. GALACTION, O. I 337. Organizația dinlăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice prin care nația romînă trecu. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ Orînduire social-economică. Societatea feudală. Societatea capitalistă. ♦ (În orînduirile sociale bazate pe clase antagoniste) Cerc limitat de oameni care aparțin claselor privilegiate. Era vioaie, îndrăzneață, intra fără sfială peste tot... trăise în societatea înaltă, în luxul și atmosfera palatelor de ambasadă. BART, E. 39. Vîrtejul societății, procesuri, intrigile politice mă cuprinseseră. NEGRUZZI, S. I 60. Culmele societății nu aveau conștiința de întunericul și prăpastia în care arunca neamul. RUSSO, S. 109. 2. Asociație de persoane constituită într-un anumit scop (științific, literar, sportiv etc.). La una din societățile studențești din care făcea parte, poetul-student [Eminescu] era bibliotecar. CĂLINESCU, E. 169. Reușise în cÎțiva ani să organizeze o filială a societății «Dante Alighieri». BART, E. 315. 3. (În regimul capitalist) Asociație de oameni de afaceri, alcătuită pe baza unor investiții de capital și în vederea unor beneficii comune. Mă trimisese direcțiunea societății să recunosc și să măsor cîteva locuri pe care era vorba să le cumpere. GALACTION, O. I 241. Se pare că inginerii de la societățile petrolifere cîștigă acum îndestul de bine, chiar cînd sînt atît de tineri și începători. C. PETRESCU, Î. II 237. El visa o societate de navigație cu remorchere, șlepuri și elevatoare din Brăila să împînzească toată Dunărea pînă la Viena. BART, E. 63. ◊ Societate pe acțiuni = formă de organizare capitalistă a unei întreprinderi, prin asocierea mai multor acționari. Se făceau calcule financiare, se croiau planuri, vaste combinații de comerț fluvial și maritim, societăți pe acțiuni pentru vapoare, elevatoare, remorchere, șlepuri. BART, E. 26. Societate în nume colectiv = asociație între un număr limitat de persoane, care întemeiază o afacere comercială sau industrială, depunînd fiecare capital și contribuție în muncă. 4. Grup de oameni care petrec un anumit timp împreună; companie, tovărășie. Spune tu ce vei voi despre superioritatea vînătorii cu prepelicarul și despre plăcerile inteligente și alese ce resimte omul în unica societate a unui cîne dresat după regulele artei. ODOBESCU, S. III 19. Unde... sînt rediurile umbroase... Unde mai ales amabila d-voastră societate? NEGRUZZI, S. I 95. ◊ Expr. În societate = între oameni, în lume. O să te stabilești și dumneata în societate, numai să-ți vie vremea și gîndul bun. SADOVEANU, P. M. 118. De altfel, doamna comandor... era apreciată în societate ca o soție model. BART, E. 392. Ca să scape de gura lumei... și cunoscînd că trebuie în sfîrșit să-și ia un loc oarecare în societate, ascultă mincinoasele propuneri ce îi făcu Iancu că o va lua de soție. NEGRUZZI, S. I 25.

Societate dex online | sinonim

Societate definitie