SOȚIÓR, soțiori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui soț. [Pr.: -ți-or] – Soț + suf. -ior.

SOȚIÓR, soțiori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui soț. [Pr.: -ți-or] – Soț + suf. -ior.

SOȚIÓR, soțiori, s. m. Diminutiv al lui soț; bărbățel. De vedea Că rămîne Singurea, Soțior că-și alegea P-un cioban mai tinerel, Tinerel și frumușel. TEODORESCU, P. P. 682. Ei în capul podului, În fruntea norodului Aștepta pe sora lor Și pe mîndru-i soțior. ALECSANDRI, P. P. 153. ♦ (La pl.) Persoane unite prin căsătorie; soți. Lelițo de la munteni... Vin colea la moldoveni... Să ne prindem soțiori, Să-nflorim ca doi bujori. ALECSANDRI, P. P. 345.

soțiór (pop.) (-ți-or) s. m., pl. soțióri

soțiór s. m. (sil. -ți-or), pl. soțióri

SOȚIÓR s. bărbățel, (reg.) soțuluc, (Maram.) soțuc.

SOȚIOR s. bărbățel, (reg.) soțuluc, (Maram.) soțuc.