soție definitie

17 definiții pentru soție

SOȚÍE, soții, s. f. 1. Femeie căsătorită considerată în raport cu bărbatul ei; nevastă, soață. ♦ (Înv.) Soț, bărbat. ♦ (Pop.) Perechea unui animal. 2. (Pop.) Tovarăș, însoțitor; prieten. 3. (Pop.) Soț (3). – Soț + suf. -ie.
SOȚÍE, soții, s. f. 1. Femeie măritată considerată în raport cu bărbatul ei; nevastă, soață. ♦ (Înv.) Soț, bărbat. ♦ (Pop.) Perechea unui animal. 2. (Pop.) Tovarăș, însoțitor; prieten. 3. (Pop.) Soț (3). – Soț + suf. -ie.
SOȚÍE, soții, s. f. 1. Femeia considerată în raport cu soțul ei; nevastă, soață. Venea... soția învățătorului cu domnișoara Laura. REBREANU, I. 22. După ce află inelul, să reîntoarse la soție și la copii. RETEGANUL, P. II 18. Mai lungește-mi viața, Pînă-mi vine soția, Că soția-i tinerea Ș-am trăit bine cu ea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 499. ♦ (Învechit și popular) Soț, bărbaț. Da de ce să nu vie să mă vadă?... Da nu-i el soția mea? SADOVEANU, O. V 256. Vecinică surioară, bărbatul meu e la moară; Nu știu, oare o să vie, ori să-mi iau altă soție? PANN, P. V. II 134. ♦ Perechea unui animal. Sărmănica Turturea, Dacă-și pierde soția, Ea pe alta nu-și mai vrea. SEVASTOS, C. 43. Turturea fără soție Și tot cred c-o să mai vie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 129. 2. (Învechit și popular) Tovarăș, însoțitor. Împreună cu soțiile sale intră în gospodăria șătrarului într-o larmă întărîtată de cîni. SADOVEANU, Z. C. 42. Tăiară capul turcului și pe celelalte soții ale lui. BĂLCESCU, O. II 202. ♦ Aliat, părtaș; prieten. 3. (Învechit și popular) Fiecare dintre cele două obiecte care alcătuiesc o pereche. Bărbatul fără muiere, ca foarfeca fără soție, ce nu taie, ci numai zgîrie. POP.
soțíe s. f., art. soțía, g.-d. art. soțíei; pl. soțíi, art. soțíile
soțíe s. f., art. soțía, g.-d. art. soțíei; pl. soțíi, art. soțíile
SOȚÍE s. nevastă, (rar) doamnă, (astăzi rar) soață, (înv. și pop.) muiere, (pop.) boreasă, femeie, (înv.) damă, madamă, soț, (fam.) babă, consoartă, jumătate, pereche, (eufemistic) dânsa (art.).
SOȚÍE s. v. aliat, amic, asociație, asociere, bărbat, însoțitor, întovărășire, părtaș, pereche, prieten, soț, tovarăș, tovărășie.
SOȚÍE ~i f. Persoană de sex feminin căsătorită privita în raport cu bărbatul ce i-a devenit soț; nevastă. A lua de ~. [G.-D. soției] /soț + suf. ~ie
soție f. femeie căsătorită cu un bărbat; fig. soția lui e groaza și noaptea a lui complice AL. [Derivat din soață].
soțíe f. (d. soț). Vechĭ. Societate, tovărășie. Păreche de oameni căsătorițĭ. Tovarăș, soață, consoartă: soția unuĭ om. Păreche: soția uneĭ ghete.
soție s. v. ALIAT. AMIC. ASOCIAȚIE. ASOCIERE. BĂRBAT. ÎNSOȚITOR. ÎNTOVĂRĂȘIRE. PĂRTAȘ. PERECHE. PRIETEN. SOȚ. TOVARĂȘ. TOVĂRĂȘIE.
SOȚIE s. nevastă, (rar) doamnă, (astăzi rar) soață, (înv. și pop.) muiere, (pop.) boreasă, dînsa (art.), femeie, (înv.) damă, madamă, soț, (fam.) babă, consoartă, jumătate, pereche.
feméie-soțíe s. f. 1976 Femeie măritată v. femeie-medic; v. și Săpt. 4 XII 81 p. 1 (din femeie + soție)
soțíe-mámă s. f. Soție care are copii ◊ „T.J. a interpretat rolul zgomotoasei, certăreței și văicăreței soții-mame a familiei italiene de mare sărăcie.” R.l. 7 IV 71 p. 2. ◊ „Ce mai putea face I.M.? Să-și asocieze pentru rolul soției-mame o intepretă fină, inteligentă și sensibilă, ca O.T.” R.l. 14 III 74 p. 2 (din soție + mamă)
soțíe, soții, s.f. – (sens arhaic) Tovarăș, ortac, însoțitor: „Hei, voi, soțiile mele, / Pe mine mi-ți omorî” (variantă a Mioriței, Hărnicești, 1970). – Din soț (< lat. socius) + suf. -ie (Scriban, DER, DEX, MDA).
soțíe, soții, s.f. – Tovarăș, ortac, însoțitor: „Hei, voi, soțiile mele, / Pe mine mi-ți omorî” (variantă a Mioriței, Hărnicești, 1970). – Din soț (< lat. socius) + -ie.
SOȚIE balabustă, belea, cartoafă, chefniță, dușmancă, jandarm, molie, ornitorinc, pirandă, propriu-zisă, remorcă, respectiva.

soție dex

Intrare: soție
soție substantiv feminin