SMÚLGE, smulg, vb. III. 1. Tranz. A trage cu putere pentru a scoate sau a deplasa din locul unde se află. ◊ Expr. A-și smulge părul (din cap) sau a-și smulge barba = a-și manifesta puternic durerea sau disperarea; a fi foarte supărat. ♦ (Reg.) A jumuli o pasăre de pene. ♦ Tranz. și refl. A (se) desprinde (brusc) din locul unde se află. 2. Tranz. Fig. A obține ceva cu mari eforturi; a lua cu forța. ◊ Expr. A smulge (pe cineva) din ghearele morții = a salva (pe cineva) de la moarte. 3. Tranz. și refl. A (se) da la o parte, a (se) îndepărta, a (se) retrage cu o mișcare bruscă. 4. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) dezlipi. [Perf. s. smulséi, part. smuls și (înv. și reg.) smult] – Lat. *exmulgere.

SMÚLGE, smulg, vb. III. 1. Tranz. A trage cu putere pentru a scoate sau a deplasa din locul unde se află. ◊ Expr. A-și smulge părul (din cap) sau a-și smulge barba = a-și manifesta puternic durerea sau desperarea; a fi foarte supărat. ♦ (Reg.) A jumuli o pasăre de pene. ♦ Tranz. și refl. A (se) desprinde (brusc) din locul unde se află. 2. Tranz. Fig. A obține ceva cu mari eforturi; a lua cu forța. ◊ Expr. A smulge (pe cineva) din ghearele morții = a salva (pe cineva) de la moarte. 3. Tranz. și refl. A (se) da la o parte, a (se) îndepărta, a (se) retrage cu o mișcare bruscă. 4. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) dezlipi. [Perf. s. smulséi, part. smuls și (înv. și reg.) smult] – Lat. *exmulgere.

SMÚLGE, smulg, vb. III. 1. Tranz. A scoate (o plantă, un organ al corpului) din locul unde se află crescut, trăgînd cu putere. Adam și cu Filoftei vîsleau să-și smulgă brațele din umeri. DUMITRIU, P. F. 19. A chitit un stejar care era mai gros, pe care a vrut să-l smulgă din pămînt, dar n-a putut. CREANGĂ, O. A. 271. Floare albă din grădină, Smulge-te-aș din rădăcină, Să te dau la mîndra-n mînă. HODOȘ, P. P. 192. [Băiatul] a smuls două pene din o aripă. ȘEZ. IV 171. ◊ Refl. Fig. Am de gînd să mă smulg din rădăcină și să mă duc pe furtună unde se bat munții în capete. SADOVEANU, N. P. 114. ◊ Expr. A-și smulge barba sau părul (din cap) = a-și manifesta puternic durerea sau desperarea. Profira cu celelalte muieri și cu copiii începuseră să țipe și să-și smulgă părul. GALACTION, O. I 290. Și mă-ta, cînd a dat de copilă că nu-i, a început a-și smulge părul din cap și a o boci. CREANGĂ, A. 21. Oh! nenorocitul de mine! strigă Moțoc smulgîndu-și barba. NEGRUZZI, S. I 155. ♦ (Cu privire la păsări, prin metonimie) A jumuli de pene. [Femeia] să smulgă puii aceștia, să puie doi în frigare și să ducă degrabă unul fript la călătorul de la nr. 4. NEGRUZZI, S. III 195. ♦ A scoate, a desface ceva din locul unde se află prins, înțepenit; a desprinde. Moșul Careba... începu să smulgă șindrilele acoperișului. DUMITRIU, N. 215. ◊ Fig. Mură... smulgea din scripca lui atîta alean, atîta gingășie și atîta dor... GALACTION, O. I 69. Smulg aceste versuri dintr-a inimii durere. MACEDONSKI, O. I 9. Și ciuturi nouă smulge tu din liră-mi. EMINESCU, O. I 120. ◊ Refl. Ancora se smulge tîrîndu-se pe fund. BART, S. M. 21. (Fig.) Voinicul... se smulse din legăturile în care îl ținea farmecul Omfalei. ISPIRESCU, U. 71. 2. Tranz. A scoate cu violență ceva din mîna cuiva; fig. a obține ceva cu mari eforturi. Noaptea se iveau cîțiva oameni cu arme și le smulgeau cu sila mîncare. DUMITRIU, N. 189. Toate încercările lui n-au izbutit să-i smulgă măcar o promisiune precisă. REBREANU, R. I 259. Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier. EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. A smulge (pe cineva) din ghearele morții = a salva (pe cineva) de la moarte. 3. Tranz. A da la o parte cu putere, a îndepărta cu o mișcare bruscă. Era să vă calce, vorbi tînărul înalt care-i smulsese de pe linie. C. PETRESCU, C. V. 37. ◊ Fig. Pe luminoasele culmi am rămas. Fruntea și ochii cu rouă mi-i spăl, Negura ruptă mi-o smulg din obraz. TULBURE, V. R. 25. ◊ Expr. A smulge (cuiva) masca v. mască (1). ♦ A retrage cu o mișcare bruscă. Își smulse mîna parcă ar fi atins o piele de șarpe. REBREANU, R. I 228. 4. Refl. A se despărți, a se dezlipi, a se depărta (dintr-o dată, cu putere). Mama se smulge de lîngă noi fugind, cu Iulius în brațe, spre soldatul cu piciorul de lemn. SAHIA, N. 52. ◊ Tranz. Nici moartea nu mă va putea smulge de lîngă tine. ALECSANDRI, T. 981. – Forme gramaticale: perf. s. smulsei, part. smuls și (învechit și regional) smult (SADOVEANU, F. J. 706, EMINESCU, O. I 107, BUDAI-DELEANU, Ț. 243).

smúlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smulg, imperf. 3 sg. smulgeá, perf. s. 1 sg. smulséi, 1 pl. smúlserăm; part. smuls

smúlge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smulg, imperf. 3 sg. smulgeá, perf. s. 1 sg. smulséi, 1 pl. smúlserăm; part. smuls

SMÚLGE vb. 1. a trage. (A ~ un cui cu cleștele.) 2. a scoate. (A ~ buruienile din pământ.) 3. a (se) smuci. (S-a ~ din mâinile lui.) 4. a răpi. (Dușmanul le-a ~ o parte din țară.)

SMÚLGE vb. v. jumuli.

smúlge (-g, -ls), vb. – A trage cu putere, a scoate, a extrage. – Var. zmulge și der. Mr. zmulgu, zmulșu, zmuldzire, megl. smulg(iri). Lat. *exmulgĕre (Cihac, I, 172; Philippide, Principii, 44; Pușcariu 1944; Candrea-Dens., 1167; REW 2864), cf. it. smungere „a suge”, astur. esmucir „a mulge” și mulge. Legătura cu *exvellĕre, prin intermediul formei **exvulsum (Crețu 369) este o ipoteză inutilă. – Der. smultură, s. f. (șuviță, smoc de lînă; persoană pletoasă); smuntură, s. f. (Trans., lînă tunsă); smuncea, s. f. (Mold., vargă, nuia), prin contaminare cu smicea.

ZMÚLGE, zmulg, vb. III. (Var.) A smulge. (cf. smulge)

A SMÚLGE smulg tranz. 1) (obiecte) A trage cu putere pentru a scoate sau a schimba locul de aflare. ~ iarbă. ◊ A-și ~ barba (sau părul din cap) a-și exterioriza în mod evident durerile fizice sau spirituale. 2) (obiecte) A lua cu forța. ~ o carte din mână. 3) fig. (secrete, mărturii etc.) A obține datorită unei insistențe excesive. 4) A face să se smulgă. * ~ din ghearele morții a salva de la moarte. /<lat. exmulgere

A SE SMÚLGE mă smulg intranz. 1) A se rupe brusc din locul de aflare. 2) A se da la o parte printr-o mișcare bruscă. 3) A înceta de a mai fi împreună; a se despărți. /<lat. exmulgere

smulge v. 1. a trage cu putere: a smulge buruieni; 2. a rupe cu violență: i-a smuls părul. (Primitiv termen ciobănesc: a smulge tare, de unde a trage cu violență (cf. smăcinà)].

zmulg, zmuls și (maĭ rar) zmult, a zmulge v. tr. (lat. *ex-múlgere îld. *exmulgére, d. mulgére, a mulge; it. smungere, a mulge, a stoarce, a extenua). Scot cu violența (penele, păru, buruĭenele): zmulg o pană uneĭ gîște, zmulg o gîscă de pene, îmĭ zmulg un fir de păr alb din mustață, zmulg buruĭenele din grădină. (V. jumulesc, plivesc). Fig. Obțin în fine: cu mare ce (?) ĭ-am zmuls o vorbă, o promisiune, un franc. Dezlipesc, despart: de abea l-am zmuls din cîrcĭumă. Scot, salvez: l-am zmuls din gheara morțiĭ, din valurĭ, din mînile tîlharilor. Vechĭ. Scot din teacă: cu săbiile zmulse. – Zmult (în VR. 1925, 7, 41).

SMULGE vb. 1. a trage. (A ~ un cui cu cleștele.) 2. a scoate. (A ~ buruienile din pămînt.) 3. a (se) smuci. (S-a ~ din mîinile lui.) 4. a răpi. (Dușmanul le-a ~ o parte din țară.)

smulge vb. v. JUMULI.

smulge, smulg v. r. a pleca