smucitură definitie

11 definiții pentru smucitură

SMUCITÚRĂ, smucituri, s. f. Faptul de a (se) smuci; mișcare repezită, bruscă; smuceală, smucit1. [Var.: (pop.) smuncitúră s. f.] – Smuci + suf. -tură.
SMUNCITÚRĂ s. f. v. smucitură.
SMUCITÚRĂ, smucituri, s. f. Faptul de a (se) smuci; mișcare repezită, bruscă; smuceală, smucit1. [Var.: (pop.) smuncitúră s. f.] – Smuci + suf. -tură.
SMUNCITÚRĂ s. f. v. smucitură.
SMUCITÚRĂ, smucituri, s. f. (Și în forma smuncitură) Faptul de a smuci; mișcare bruscă. După ce s-a trîntit în fotoliu, și-a apropiat cu o smuncitură maldărul de dosare. GALAN, B. I 13. Dintr-o dată, din desiș se auzi un nechezat de cal ș-o smuncitură. SADOVEANU, O. VII 37. Calul se opri citeva clipe, suflă puternic, apoi o smucitură a frîului îl sili iar să pornească. GÎRLEANU, L. 29. – Variantă: smuncitúră s. f.
SMUNCITÚRĂ s. f. v. smucitură.
smucitúră s. f., g.-d. art. smucitúrii; pl. smucitúri
smucitúră s. f., g.-d. art. smucitúrii; pl. smucitúri
SMUCITÚRĂ s. smuceală, smucire, smucit. (Cu o ~...)
zmucitúră (vest) și zmuncitúră (est) f., pl. ĭ. Rezultatu zmuncituriĭ; zmunciturile hoțuluĭ ca să scape din mîna gardistuluĭ. – În Munt. vest zmîcitură (CL. 1910, 434). Și zmînc-.
SMUCITU s. smuceală, smucire, smucit. (Cu o ~...)

smucitură dex

Intrare: smucitură
zmucitură substantiv feminin
zmuncitură substantiv feminin
smuncitură substantiv feminin
zmâncitură substantiv feminin
zmâcitură substantiv feminin
smucitură substantiv feminin