SMINT, -Ă, sminți, -te, s. m. și f. (Regional, rar) Smintit, zăpăcit. Ce să fie cu smintul cela, de nici de mîncat nu mănîncă și el ca oamenii. ȘEZ. XXI 25.

SMINT, -Ă, sminți, -te, s. m. și f. (Reg.) Smintit, zăpăcit. – Postverbal al lui sminti.

SMÍNTĂ s. v. abatere, alienare, alienație, boală mintală, culpabilitate, culpă, daună, demență, eroare, greșeală, nebunie, pagubă, păcat, pierdere, prejudiciu, sminteală, smintire, stricăciune, țicneală, vină, vinovăție.

smint, sminți, s.m. (reg.) nebun.

smíntă (Trans. Ban.) și smî́ntă (vechî́) f., pl. sminte (d. smintesc). Sminteală, greșeală.

smintă s. v. ABATERE. ALIENARE. ALIENAȚIE. BOALĂ MINTALĂ. CULPABILITATE. CULPĂ. DAUNĂ. DEMENȚĂ. EROARE. GREȘEALĂ. NEBUNIE. PAGUBĂ. PĂCAT. PIERDERE. PREJUDICIU. SMINTEALĂ. SMINTIRE. STRICĂCIUNE. ȚICNEALĂ. VINĂ. VINOVĂȚIE.