smicea definitie

17 definiții pentru smicea

SMICEÁ, smicele, s. f. (Bot.) Ramură roditoare, specifică mărului și părului, subțire, flexibilă, lungă până la 30 cm, cu toți mugurii vegetativi; p. gener. mlădiță, rămurică (ruptă) dintr-o plantă sau dintr-un arbore. – Probabil lat. *sumicella „vârfuleț”.
SMICEÁ, smicele, s. f. (Bot.) Ramură roditoare, specifică mărului și părului, subțire, flexibilă, lungă până la 30 cm, cu toți mugurii vegetativi; p. gener. mlădiță, rămurică (ruptă) dintr-o plantă sau dintr-o arbore. – Probabil lat. *sumicella „vârfuleț”.
SMICEÁ, smicele, s. f. Mlădiță, nuielușă, vărguță (ruptă) dintr-o plantă sau dintr-un arbore. Un frumos măr rotat care mai păstra încă pe smicelele vîrfului cîteva poame roșii ca sîngele. SADOVEANU, Z. C. 28. Se mai adaugă și smicele de măr dulce, adică mici rămurele de măr de grădină. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 31. Fă cumva, te rog, și mi-i înșiră [păstrăvii] pe-o smicea, ca să-i pot duce. HOGAȘ, M. N. 75. – Variante: zmiceá (SEVASTOS, C. 36), smunceá (ȘEZ. II 81) s. f.
ZMICEÁ s. f. v. smicea.
smiceá s. f., art. smiceáua, g.-d. art. smicélei; pl. smicéle, art. smicélele
smiceá s. f., art. smiceáua, g.-d. art. smicélei; pl. smicéle
SMICEÁ s. v. lăstar.
SMICEÁ ~éle f. 1) Ramură roditoare de măr sau de păr, flexibilă, tăiată cu toți mugurii vegetativi. 2) Ramură subțire și flexibilă ruptă dintr-o plantă. [Art. smiceaua] /Orig. nec.
smiceá, smicéle, s.f. 1. (înv. și reg.) vârf ascuțit al unor obiecte, al unor organe anatomice etc. 2. (reg.) cantitate mică din ceva. 3. (înv.) bucată mică (ruptă sau tăiată) din ceva; fărâmă. 4. (reg.) nume dat unor obiecte cu vârf ascuțit: fus, bețișor, cuțitaș, cuțit. 5. (pop.) ramură tânără, lăstar, mladă, mlădiță. 6. (pop.) ramură de măr sau de păr cu muguri vegetativi. 7. (reg.; la pl.; în sintagmă) sâmcele de ziuă = zori (ale zilei). 8. (reg.) spic subțire de iarbă.
smicea f. 1. vlăstar: din rădăcina rea odrăslește smicea rea PANN; 2. vergea foarte subțire. [Origină necunoscută].
smiceá și zmiceá f., pl. ele (cp. cu sîmcea. în orice caz, nu d. bg. zmĭiče, șerpișor). Vărgută, mlădiță, nuĭa: ca niște zmicele dintr’o rădăcină (Cant.), păstrăvĭ înșirațĭ pe smicea, ĭ-a tras una cu smiceaŭa pe spinare (Olt). – în Trans. și zmî(n)cea. Și zmuncea (Șez. 5, 174).
zmiceá, V. smicea.
zmîceá, V. smicea.
zmînceá, V. smicea.
zmunceá f. V. smicea.
SMICEA s. (BOT.) lăstar, mladă, mlădiță, vlăstar, (înv. și pop.) odraslă, (reg.) loază, mlădoacă. (O ~ flexibilă de salcie.)
zmiceá, zmicele, s.f. – (reg.) Ramură, mlădiță: „Bat găleata oilor cu nouă zmicele de măr dulce” (Papahagi, 1925: 321). – Cf. smicea (probabil din lat. *summi cella „vârfuleț”, DEX).

smicea dex

Intrare: smicea
zmuncea substantiv feminin
zmicea substantiv feminin
zmâcea substantiv feminin
zmâncea substantiv feminin
smicea substantiv feminin