smerit definitie

2 intrări

24 definiții pentru smerit

SMERÍ, smeresc, vb. IV. Refl. A avea o atitudine umilă, modestă, supusă, plină de respect. ♦ (Bis.) A se arăta plin de cucernicie, de evlavie față de Dumnezeu. ♦ Tranz. (Înv.) A înfrânge mândria cuiva; a umili. – Din sl. sŭmĕriti.
SMERÍT, -Ă, smeriți, -te, adj. Umil, supus, respectuos; modest. ♦ (Bis.) Cucernic, evlavios, pios. – V. smeri.
SMERÍ, smeresc, vb. IV. Refl. A avea o atitudine umilă, modestă, supusă, plină de respect. ♦ (Bis.) A se arăta plin de cucernicie, de evlavie față de Dumnezeu. ♦ Tranz. (Înv.) A înfrânge mândria cuiva; a umili. – Din sl. sŭmĕriti.
SMERÍT, -Ă, smeriți, -te, adj. Umil, supus, respectuos; modest. ♦ (Bis.) Cucernic, evlavios, pios. – V. smeri.
SMERÍ, smeresc, vb. IV. Refl. A adopta o atitudine umilă, modestă, supusă; (Bis.) a se arăta plin de cucernicie, de evlavie față de dumnezeu. Destulă cinste că arhiducele stă de vorbă cu noi, chiar dacă nu dobîndim nimic. Poporul aude și se smerește. VORNIC, P. 141. Dumneavoastră, cinstiți părinți, De la inimă să vă smeriți Și fiii să vă blagosloviți. SEVASTOS, N. 171. Noi acestor părinți Ne-om ruga Și dumnealor pre fii i-or ierta, Că noi ne-om smeri Și de rost om grăi. TEODORESCU, P. P. 166. ♦ Tranz. (Învechit) A înfrînge mîndria cuiva, a umili, a supune, a îngenunchea. El smeri pe poloni... pe tătari; deveni spaima otomanilor. HASDEU, I. V. XIX.
SMERÍT, -Ă, smeriți, -te, adj. Umil, supus, modest, resemnat; (Bis.) cucernic, evlavios. Cîntări smerite se înălțau de sub bolțile de piatră. SADOVEANU, O. VII 214. Vorbea liniștit. Noi ascultam smeriți cu ochii în jos, și cuvintele lui ne pălmuiau. VLAHUȚĂ, O. A. 496. Iară eu, mîncînd lupește, mă făceam smerit și numai rîdeam în mine. CREANGĂ, A. 61. Smerit în genunchi pică Și de fală se dezbracă. ALECSANDRI, P. A. 44. ◊ (Poetic) Ci prin flori întrețesute printre gratii luna moale, Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale. EMINESCU, O. I 76. ◊ (Adverbial) Vorbește smerit, cam din vîrful limbii, și nu se supără niciodată. STĂNOIU, C. I. 84.
!smerí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se smeréște, imperf. 3 sg. se smereá; conj. prez. 3 să se smereáscă
smerí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smerésc, imperf. 3 sg. smereá; conj. prez. 3 sg. și pl. smereáscă
SMERÍ vb. 1. v. umili. 2. a se pleca, a se supune, a se umili. (Se ~ în fața divinității.)
SMERÍ vb. v. căi, înjosi, ploconi, pocăi, regreta, umili.
SMERÍT adj. 1. v. supus. 2. v. preaplecat. 3. v. umil. 4. v. credincios.
SMERÍT adj. v. cinstit, credincios, devotat, fidel, modest, nestrămutat, statornic.
smerí (-résc, -ít), vb. refl. – A se umili, a fi supus. Sl. sŭmĕriti (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 197). – Der. smerenie, s. f. (umilire, supușenie; umilință), din sl. sŭmĕrenije; smericiune, s. f. (înv., umilință); smerelnic, adj. (înv., umil); smeren, adj. (înv., umil), din sl. sŭmĕrĭnikŭ.
A SMERÍ ~ésc tranz. înv. A face să se smerească. /<sl. sumĕrjati
A SE SMERÍ mă ~ésc intranz. 1) A manifesta o atitudine de recunoaștere a superiorității sau puterii cuiva; a se pleca; a se închina. 2) rel. A se arăta plin de cucernicie. /<sl. sumĕrjati
smerì v. a (se) umili. [Slav. SŬMIRITI].
smerit a. umil. [V. smerì].
smerésc v. tr. (vsl. sŭmĭeriti, a umili, d. mĭera, măsură. V. nemeresc). Vechĭ. Stimez, mă tem de: barbat de price eram eŭ, și poporul mieŭ și fiiĭ luĭ Ammon mă smerea (Bibl. Jud. 12). V. refl. Mă las în jos: toată valea se va umplea și tot muntele se va smeri (Ev. 1894, Luca, 3, 5,). Azĭ. Fig. Mă arăt smerit: se smerea cînd se vedea pintre străinĭ. – Și zm- în vest.
smerít, -ă adj. (d. a se smeri). Modest, umil: un smerit sihastru. Adv. A saluta smerit. – Și zm- (vest).
zmerésc, V. smeresc.
SMERI vb. 1. a se umili, (înv.) a se mici, a se micșora, a se milcui, a se molcomi. (Nu te mai ~ atîta în fața lui.) 2. a se pleca, a se supune, a se umili. (Se ~ în fața divinității.)
smeri vb. v. CĂI. ÎNJOSI. PLOCONI. POCĂI. REGRETA. UMILI.
smerit adj. v. CINSTIT. CREDINCIOS. DEVOTAT. FIDEL. MODEST. NESTRĂMUTAT. STATORNIC.
SMERIT adj. 1. plecat, supus, umil, umilit, (livr.) obsecvios, (înv.) smernic, suplecat. (O atitudine, o privire ~.) 2. preaplecat, supus. (Al dumneavoastră ~ slujitor.) 3. umil, (fam.) spăsit. (Avea o figură ~.) 4. (BIS.) credincios, cucernic, cuvios, evlavios, pios, preacredincios, religios, (franțuzism) devot, (înv. și reg.) smernic, (înv.) blagocestiv, pietos, pravoslavnic, rîvnitor, bine-credincios. (Om ~.)

smerit dex

Intrare: smerit
zmerit participiu
smerit adjectiv
Intrare: smeri
smeri conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb reflexiv
zmeri verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a