SMALȚ, (
2) smalțuri,
s. n. 1. Masă sticloasă formată din diverși oxizi anorganici, cu care se acoperă suprafața obiectelor de ceramică sau de metal pentru a le face impermeabile, a le feri de oxidare sau a le înfrumuseța; email.
2. Material sticlos sau obiect făcut dintr-un astfel de material.
3. Substanță albă și lucioasă care acoperă suprafața vizibilă a dinților. [
Var.: (
înv.)
smalt s. n.] – Din
ngr. smálto(n), germ. Schmalz. SMALȚ, smalțuri,
s. n. 1. Masă sticloasă formată din diverși oxizi anorganici, cu care se acoperă suprafața obiectelor de ceramică sau de metal pentru a le face impermeabile, a le feri de oxidare sau a le înfrumuseța; email. ♦ Material sticlos sau obiect făcut dintr-un astfel de material.
2. Substanță albă și lucioasă care acoperă suprafața vizibilă a dinților. [
Var.: (
înv.)
smalt s. n.] – Din
ngr. smálto(n),
germ. Schmalz. SMALȚ, smalțuri,
s. n. 1. Substanță asemănătoare ca aspect și compoziție cu sticla, uneori colorată, cu care se acoperă obiectele de metal și de ceramică pentru a le face impermeabile, a le proteja sau a le înfrumuseța (
v. email);
p. ext. material sticlos sau obiect făcut dintr-un astfel de material. Spatarul îi ducea spata și scutierul îi ducea stema cu smalțul leului și al soarelui. SADOVEANU, D. P. 26. Mai mult ca oricînd pare pictată pe smalț. CAMIL PETRESCU, U. N. 218. La ornamentele negre de pe aripile de smalț roșu, simetrice și desenate cu o pensulă de fin miniaturist, se adăogau acum pete murdare. C. PETRESCU, A. 315. Bea vin grecesc în ulcele cu smalț. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 38. ◊
Fig. Pădure, iarna. Copaci de smalț și sticlă, de platină și fier. STANCU, C. 22.
2. Substanță albă și lucioasă care acoperă coroana dinților. Își frecă măselele, prefăcînd smalțul în făină. VORNIC, P. 203. – Variantă:
smalt (MACEDONSKI, O. I 204),
s. n. smalț s. n., (sorturi, obiecte)
pl. smálțuri
smalț s. n., (feluri, obiecte) pl. smálțuri SMALT s.n. Sticlă colorată în albastru de oxidul de cobalt. ♦ Nume dat culorilor folosite în heraldică. [< fr. smalt].
SMALT s. n. 1. sticlă colorată în albastru de oxidul de cobalt. 2. nume dat culorilor folosite în heraldică. (< fr. smalt, it. smalto)
smalț (-țuri), s. n. – Email. –
Var. zmalț, smalt, zmalt.
Mr. smaltu.
Germ. Schmalz (Tiktin) și
ngr. σμάλτον <
it. smalto,
cf. pol. smalta,
mag. zsomálc (
Trans. jumalț,
cf. Gáldi, Dict., 140). –
Der. smălta,
vb. (a emaila, mai ales în sens poetic), din
ngr. (Bogrea, Dacor., IV, 846); smaltină,
s. f., din
fr. smaltine; smălțui,
vb. (a da cu smalț); smălțuitor,
s. m. (emailor).
Cf. REW 8040.
SMALȚ ~uri n. 1) Substanță opacă, de diverse culori, formată din diferiți oxizi anorganici, care se aplică pe suprafața unor obiecte metalice sau ceramice pentru a le face impermeabile, pentru a le proteja sau pentru a le înfrumuseța; email. 2) Substanță lucioasă, de culoare albă, care acoperă suprafața vizibilă a dinților. /<ngr. smalto, germ. Schmalz smalț n.
1. materie sticloasă diferit colorată ce s’aplică pe unele lucruri: smalț de oale;
2. lucru smălțuit;
3. substanță albă și lucitoare ce acopere dinții;
4. fig. varietate de colori. [Nemț. SCHMELZ(GLAS)].
smalț și
zm- n., pl. urĭ (pol. smelc, szmelc, ung. zománc. d. vgerm. smelze, schijă, fontă; ol. smalț, smelt, ngerm, schmelze, d. schmelzen, a topi; fr. émail, vfr. esmail, sp. pg. esmalle, it. smalto, mlat. smaltum; ngr. smálton). Substanță sticloasă (opacă orĭ străvezie) care se aplică pin topire pe faĭanță, porțelan, metal ș. a. și care se compune, în general, din nisip silicios, dintr’un amestec de oxid de potasiŭ și de sodiu și din oxide metalice. Lucrare smăltuită: Bernard Palissy a lăsat admirabile smalțurĭ. Materia dură și transparentă care acopere coroana dinților. – În vest
smanț și
zm- (ca cel-lant, nant lld. cel-lalt, înalt), în est
jmalț, jamalț și
jumalț (după, ung.). Și
smalt, zm- (după ngr. și it.).
zmalț și
zmanț, V.
smalț. SMALȚ s. email, glazură, (reg.) călai, maz, mazlu, mortasîncă, smînțuială. (Vase de ceramică cu ~.)