smârcâi definitie

8 definiții pentru smârcâi

SMÂRCÂÍ, smấrcâi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A smiorcăi. – Din sl. smrŭkati.
SMÂRCÂÍ, smấrcâi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A smiorcăi. – Din sl. smrŭkati.
SMÎRCÎÍ, smî́rcîi, vb. IV. Intranz. A smiorcăi (din cauza plînsului). Cum dădu în cîmp, se opri o clipă și se întoarse cu fața la asfințit, smîrcîind de cîteva ori și trăgînd în nas un cîntișor harnic ce venea de cătră munți. SADOVEANU, F. J. 283. Rămase mai departe... toropit de căldura... celor doi vecini, între care era captiv: uriașul pirotind de somn și un individ smîrcîind tot timpul pe nas. C. PETRESCU, Î. II 138. ◊ Tranz. Copiii Pîrvului ieșiseră în ușă și-și smîrcîiau nasurile. DUMITRIU, N. 27. Intră Anica, mînînd de la spate plodurile culese de pe drum. Cel mai mic se sclifosea, smîrcîindu-și nasul. C. PETRESCU, Î. II 162.
smârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. smấrcâi, 3 smấrcâie, imperf. 3 sg. smârcâiá; conj. prez. 3 să smấrcâie
smârcâí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. smârcâi, 3 sg. și pl. smârcâie, imperf. 3 sg. smârcâiá
SMÂRCÂÍ vb. v. scânci, smiorcăi.
smî́rcîĭ și smórcăĭ și -ĭésc, a -ĭ v. Intr. (vsl. smrŭkati, rus. smórkatĭ, a-țĭ sufla nasu, d. vsl. smrŭkŭ, mucĭ; bg. smŭrkam, trag aer pe nas, smrŭk, tragere de tabac. V. smîrc, smorcăĭ). Fam. Fac smorca-smorca, ca apa’n cizme, muciĭ în nas cînd îĭ tragĭ ș. a., scîncesc, tot plîng (vorbind de copiĭ). V. refl. Îmĭ suflu nasu cu zgomot. – Și zm-. În nord și sfîrcîĭ.
smîrcîi vb. v. SCÎNCI. SMIORCĂI.

smârcâi dex

Intrare: smârcâi
zmârcăi intranzitiv conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb
smârcâi conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb intranzitiv