smâncit definitie

2 intrări

37 definiții pentru smâncit

SMÂCÍ vb. IV v. smuci.
SMÂNCÍ vb. IV v. smuci.
SMÂNCÍT, -Ă adj. v. smucít2.
SMUCÍ, smucesc, vb. IV. 1. Tranz. A trage brusc și cu putere pentru a scoate, a smulge, a desprinde, a deplasa ceva sau pe cineva din locul unde se află. ♦ Intranz. (Despre arme de foc) A izbi înapoi la descărcare, a avea recul. 2. Refl. A se zbate, a face mișcări repezi încolo și încoace spre a scăpa din locul unde este prins sau legat. [Var.: (pop.) smâcí, smâncí, smuncí vb. IV] – Din sl. smučati.
SMUCÍT2, -Ă, smuciți, -te, adj. 1. (În sintagme și expr.) Vorbă smucită = vorbă spusă grăbit (pe un ton aspru și repezit). A fi smucit la vorbă = a vorbi iute, repezit (și împiedicat). 2. (Fam.) Trăsnit, țicnit, nebun. [Var.: (pop.) smuncít, -ă, smâncít, -ă adj.] – V. smuci.
SMUNCÍ vb. IV v. smuci.
SMUNCÍT, -Ă adj. v. smucit2.
SMÂCÍ vb. IV v. smuci.
SMÂNCÍ vb. IV v. smuci.
SMÂNCÍT, -Ă adj. v. smucit2.
SMUCÍ, smucesc, vb. IV. 1. Tranz. A trage brusc și cu putere pentru a scoate, a smulge, a desprinde, a deplasa ceva sau pe cineva din locul unde se află. ♦ Intranz. (Despre arme de foc) A izbi înapoi la descărcare, a avea recul. 2. Refl. A se zbate, a face mișcări repezi încolo și încoace spre a scăpa din locul unde este prins sau legat. [Var.: (pop.) smâcí, smâncí, smuncí vb. IV] – Din sl. smučati.
SMUCÍT2, -Ă, smuciți, -te, adj. 1. (În sintagme și expr.) Vorbă smucită = vorbă spusă grăbit (pe un ton aspru și repezit). A fi smucit la vorbă = a vorbi iute, repezit (și împiedicat). 2. (Fam.) Trăsnit, țicnit, nebun. [Var.: (pop.) smuncít, -ă, smâncít, -ă adj.] – V. smuci.
SMUNCÍ vb. IV v. smuci.
SMUNCÍT, -Ă adj. v. smucit2.
SMÎCÍ vb. IV v. smuci.
SMÎNCÍ vb. IV v. smuci.
SMÎNCÍT, -Ă adj. v. smucit.
SMUCÍ, smucesc, vb. IV. (Și în forma smunci) 1. Tranz. A trage brusc și cu putere (ceva sau pe cineva), mai ales pentru a deplasa sau pentru a scoate din locul unde se află. În mișcări repezi, zăpăcite, scoase din buzunarul stîng al mantalei cutia de tinichea cu tutun. I se prinse capacul de colțul buzunarului, însă o smunci cu toată furia. SAHIA, N. 77. Smuci șapca și-o aruncă mototol în fundul bărcii. BART, E. 189. Vru să-i smucească cartea din mînă; dară băiatul o ținea vîrtos. ISPIRESCU, L. 100. Odată-i și smuncește buzduganul din mînă și fuga cu el. CREANGĂ, P. 57. ◊ Refl. Natalia se smuci îmbufnată din brațul Vitaliei. STĂNOIU, C. I. 197. ♦ Intranz. (Despre arme de foc, mai ales despre puști) A izbi înapoi la descărcare, a avea recul. 2. Refl. A face mișcări repezi încolo și încoace spre a scăpa din locul unde e prins sau legat; a se zbate. Sfîrșește odată cu iarăși și iarăși, Cloco!... se smuncea Stroe Vardaru să-și scuture brațul de lipicioasa strînsoare. C. PETRESCU, A. R. 29. Cerbul se smucește Și vrea din nou să fugă. EFTIMIU, Î. 141. Se smucește să scape din îmbrățișare. REBREANU, I. 17. – Variante: smîcí (ISPIRESCU, U. 45, TEODORESCU, P. P. 363), smîncí (PAMFILE, A. R. 172, GOROVEI, C. 89), smuncí vb. IV.
SMUCÍT, -Ă, smuciți, -te, adj. (Și în forma smuncit) Tras cu putere (spre a fi smuls, scos, urnit dintr-un loc); mișcat brusc încolo și încoace. În legănarea smuncită a arcurilor încercam să ațipesc. C. PETRESCU, S. 78. ◊ (Adverbial) Am înțeles... răspunse gîdele inălțînd ochii holbați de deasupra păcătosului, pe care-l răsucea și-l fereca, smuncit și cu grabă. SADOVEANU, Z. C. 131. ◊ Vorbă smucită = vorbă spusă grăbit, repezit. (Despre oameni) Smucit la vorbă = care vorbește iute, repezit. [Părintele Timoftei] îi smuncit la vorbă, cam gîngav și bolborosește. SADOVEANU, F. J. 109. – Variante: smuncít, -ă, smîncít, -ă (V. ROM. februarie 1952, 105) adj.
SMUNCÍ vb. IV v. smuci.
SMUNCÍT, -Ă adj. v. smucit.
smucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smucésc, imperf. 3 sg. smuceá; conj. prez. 3 să smuceáscă
smucí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smucésc, imperf. 3 sg. smuceá; conj. prez. 3 sg. și pl. smuceáscă
SMUCÍ vb. 1. a zgâlțâi, (Transilv.) a hăți. (~ de ușă ca să o deschidă.) 2. a se zbate, (reg.) a se zbici. (Se ~ ca să se desprindă din legături.) 3. a (se) smulge. (S-a ~ din mâinile lui.)
SMUCÍT adj. v. aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, nebun, smintit, țicnit, zănatic, zăpăcit, zurliu.
A SMUCÍ ~ésc 1. tranz. (obiecte) A trage brusc și cu putere pentru a scoate sau pentru a schimba locul de aflare. 2. intranz. (despre arme de foc, mecanisme etc.) A avea recul; a recula. /<sl. smuțati, smykati
A SE SMUCÍ mă ~ésc intranz. (despre ființe) A produce mișcări bruște și convulsive (din cauza unor dureri puternice sau pentru a scăpa dintr-o strânsoare); a se zbate. /<sl. smuțati, smykati
smâ(n)ci v. a smuci: inima îi se smânci din loc NEGR.
smicì v. a smuci: ușile se smicesc BĂLC.
smu(n)cì v. 1. a smulge deodată: clopotul din turn smuncește AL.; 2. a fi neastâmpărat (de cai). [Și smâncì, smicì, smuncì = slav. SMUČATI, a răpi].
zmîcésc, V. zmucesc.
zmucésc (vest) și zmuncésc (est) v. tr. (vsl. sŭ-mučati, sŭ-mŭčati, sŭ-mŭknonti, a zmunci; sîrb. smuknuti, a se substrage, a scăpa. V. zmîc). Trag zguduind cu violență: ĭ-am zmuncit arma din mînă, ĭ-am pus mîna’n gît și l-am zmuncit de cîteva orĭ, clopotu cel mare te zmuncește cînd îl tragĭ, priponu zmuncește cînd se prinde un pește mare. Izbesc înapoĭ la descărcare: această pușcă zmuncește. A zmunci calu, a-l opri brusc și des (a-l sacada). A zmunci vorba, a vorbi zmuncit (sacadat). V. refl. Mă trag zguduindu-mă cu violență ca să scap: hoțu se zmuncea din mîna gardianuluĭ, calu s’a zmuncit și a fugit. – În vest și zmîcesc, în nord (Șez. 9, 140) zmîncesc.
zmucít (vest) și zmuncít (est), adj. Fig. Răpezit, sacadat: vorbă zmuncită. Răpezit, cu mișcărĭ bruște: om zmuncit. – Și zmî(n)cit.
zmuncésc, V. zmucesc.
SMUCI vb. 1. a zgîlțîi, (Transilv.) a hăți. (~ de ușă ca să o deschidă.) 2. a se zbate, (reg.) a se zbici. (Se ~ să se desprindă din legături.) 3. a (se) smulge. (S-a ~ din mîinile lui.).
smucit adj. v. AIUREA. AIURIT. BEZMETIC. DESCREIERAT. NEBUN. SMINTIT ȚICNIT. ZĂNATIC. ZĂPĂCIT. ZURLIU.
smucit, -ă, smuciți, -te adj. 1. nebun, dement 2. impulsiv

smâncit dex

Intrare: smucit (adj.)
zmâcit participiu
zmuncit participiu
zmâncit participiu
smucit 1 adj. adjectiv
smuncit adjectiv
smâncit adjectiv
zmucit adjectiv
Intrare: smuci
zmuci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
zmunci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
smunci conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
smânci conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
zmânci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
smâci conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
zmâci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
smuci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a